glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Podul de la Bretea Strei va fi refăcut din primăvară

Aproape 6 milioane de lei va costa reabilitarea şi consolidarea podului de la Bretea Strei. Banii provin din bugetul Consiliului Judeţean, după ce Guvernul a refuzat să aloce bani în acest scop. Lucrarea a fost atribuită prin licitaţie asocierii Drupo – Sercotrans.

Contractul pentru proiectare şi execuţie a fost semnat pe 10 decembrie anul trecut. Valoarea lucrării este de 5.980.000 de lei. Firmele amintite au la dispoziţie trei luni pentru întocmirea proiectului, iar durata totală de execuţie este de 18 luni. Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor, spune însă că sunt şanse ca podul, în varianta reabilitată, să fie din nou utilizabil încă din toamna acestui an: „Licitaţia a fost făcută pe o bugetare multi-anuală a investiţiei, dar eu nu văd niciun rost să ne apucăm de mai multe obiective simultan şi să nu terminăm niciunul într-un interval rezonabil. Vom gândi bugetul în aşa fel încât să nu existe sincope în finanţarea acestei lucrări, iar execuţia să meargă cât mai rapid cu putinţă. Eu sper că podul de la Bretea – Strei va fi gata în septembrie – octombrie, anul acesta. Refacerea podului este prioritară pentru că sunt mii de oameni care depind de el”.

Un primar nemulţumit

Primarul comunei Bretea Română, Ioan Jurj (PNL), spune că cei peste 3.000 de localnici afectaţi de prăbuşirea podului, eveniment petrecut în februarie 2014, sunt şi acum nevoiţi să facă ocoluri cuprinse între 4 şi 10 kilometri pentru a ajunge dintr-o parte în alta a comunei, ori la Haţeg. Jurj adaugă că lucrările la repararea podului ar fi putut începe încă din vara anului trecut, dacă Guvernul Ponta ar fi contribuit la asta: „Imediat după evenimentul din februarie, Consiliul Judeţean şi Prefectura Hunedoara au înaintat Guvernului un proiect de hotărâre de guvern pentru alocarea banilor necesari reabilitării podului. Ponta a spus însă că nu-l interesează aşa ceva. E ruşinos ce s-a întâmplat, pentru că acei domni de la Bucureşti stau pe banii noştri, ai tuturor, inclusiv ai locuitorilor comunei Bretea Română. Nu locuitorii au dat jos acel pod, aşa că nu trebuie să suporte ei consecinţele, dar asta este situaţia: nu avem încotro, ocolim pe podul de la Covragi”.

Niciun vinovat

În seara zilei de 19 februarie, podul s-a prăbuşit în timp ce era tranzitat de două autoturisme, iar un al treilea era foarte aproape el. Autorităţile judeţene au demarat o anchetă pentru a stabili clar cauzele prăbuşirii şi eventualii vinovaţi. Cauzele s-au aflat, vinovaţii, nicidecum. Expertiza ulterioară a arătat că apa râului Strei a săpat la fundaţia unuia dintre piloni, acesta s-a prăbuşit antrenând şi parte din grinzile din structura podului. Iniţial s-a spus că şi schimbările bruşte de debit provocate de hidrocentrala din amonte ar fi contribuit la producerea evenimentului, însă ipoteza nu a fost apoi confirmată oficial. Consiliul Judeţean a încercat, în primăvara anului trecut, să închirieze un pod modular de la societatea Hidroconstrucţia, dar cele două părţi nu au ajuns la consens.

Back to top button