glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Pistele de bicicliști, din municipiul Deva, au fost deszăpezite (GALERIE FOTO)

După patru zile în care au fost acoperite cu omăt, ieri, pistele de bicicliști din municipiul Deva au fost deszăpezite. Tot ieri, a ieșit, încă o dată, la iveală lipsa de responsabilitate a reprezentanților Primăriei Deva, care nu își asumă greşelile, preferând să ofere informații incomplete sau eronate.

Miercuri, reporterii „Glasul Hunedoarei” au încercat să afle de la Primărie niște răspunsuri la următoarele întrebări: „În responsabilitatea cui revine sarcina de a le curăța? De ce nu au fost curățate? Când vor fi curățate, pentru că bicicliștii nu pot circula pe zăpadă? Mă interesează, pentru a da răspunsuri cât mai corecte și documentate, și dacă au fost aplicate sancțiuni de către Poliția Locală Deva celor responsabili de curățarea pistelor de bicicliști”. Răspunsul a venit după câteva ore. „Salubrizarea trotuarelor intră în cadrul contractului de concesiune a serviciului de salubrizare, încheiat cu SC Salubritatea SA Deva. În funcție de necesități, Primăria Municipiului Deva va lansa comanda pentru curățarea trotuarelor în zonele unde nu există spații de locuit sau sedii ale agenților economici. În privința eventualelor sancțiuni, vă comunicăm să contactați purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Deva”, susțineau, miercuri, reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Deva.

Ieri, o altă zi, un alt răspuns

Răspunsul oferit pe e-mail de Primăria Deva nu lămurea, ba chiar inducea ideea că agenții economici ar fi cei care ar trebui să curețe pistele de bicicliști. În aceste situații sunt pistele de bicicliști de pe bulevardul Decebal și Iuliu Maniu. În cursul zilei de ieri, în urma materialului publicat de „Glasul Hunedoarei” în ediția de miercuri, surpriza a apărut. Pistele de bicicliști au fost curățate (e adevărat, nu și trotuarele). Am încercat să aflăm de la Primăria Deva cine sunt cei care curăță traseele pentru bikeri, și am avut parte de a doua surpriză. „Trotuarele şi implicit pistele de bicicliști sunt curățate de zăpadă de către SC Salubritatea SA Deva, pe baza comenzii lansată de Primăria Municipiului Deva. Pentru buna desfășurare a circulației pietonale, în activitatea de deszăpezire au intervenit și vor interveni în continuare, în diferite zone din municipiu, și reprezentanți ai Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva”, se arată în răspunsul dat de Biroul de Presă al Primăriei Deva.

Back to top button