Pietonala de la Hunedoara va fi amenajată doar la anul
Primăria Hunedoarei nu mai are la dispoziţie timpul necesar pentru a începe în acest an lucrările de transformare a b-dului Corvin în zonă pietonală. De vină pentru aşa-zisa întârziere sunt procedurile legale, spune primarul.
Cel mai devreme, doar în martie anul viitor s-ar putea începe lucrările pentru „pietonala” de la Hunedoara. Proiectul, propus iniţial de Viorel Arion şi chiar forţat apoi, printr-o autorizaţie de construire emisă în ultimele zile de mandat, se află în evaluare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Mai precis, e vorba despre documentaţiile pe baza cărora se vor derula licitaţiile pentru desemnarea firmelor care vor amenaja platoul din faţa Casei de Cultură şi vor livra şi monta cele trei fântâni arteziene (una „clasică, în zona Teatru, şi altele două la nivel cu pavajul, pe viitoarea pietonală).
Bobouţanu: „Nu ne grăbim”
În această vară, în zona Casei de Cultură s-au derulat lucrări, dar acestea au vizat doar „îngroparea” reţelelor şi reabilitarea instalaţiei de iluminat public, precum şi asfaltarea arterelor rutiere. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, spune că, în ce priveşte platoul de la Teatru şi pietonala în sine, preferă să nu încerce să grăbească lucrurile: „Trebuie să respectăm fiecare pas legal al întregii proceduri. Acum, documentaţia se află, pentru a fi verificată, la ANAP. Abia după ce se pun toate detaliile în bună regulă, dăm drumul licitaţiilor, pentru că nu dorim să avem probleme. Eu cred şi sper că vom putea să începem lucrările efective la cele două proiecte în luna martie a anului viitor. Din câte-mi amintesc, în caietele de sarcini sunt prevăzute termene de execuţie de trei sau patru luni de la data semnării contractului. Mai întâi însă va trebui să ajungem la licitaţii. Pe de altă parte, nu am dorit să intrăm repede cu lucrări în zonă, în această toamnă, pentru a nu spori şi mai mult disconfortul existent deja în acea arie, provocat de lucrările la reţele”.
Investiţii de 8,2 milioane de lei
Conform studiilor întocmite de Primărie, cele trei fântâni arteziene ar trebui să coste cel mult 5 milioane de lei (o fântână mare, cu instalaţii de sunet şi lumini – şi două fântâni pietonale). De asemenea, reamenajarea platoului din faţa Casei de Cultură, ar trebui să coste cel mult 1,4 milioane de lei. Pentru ambele obiective, banii vor fi plătiţi din bugetul local. Reabilitarea efectivă a „pietonalei” în sine (porţiunea b-dului Corvin dintre intersecţia cu b-dul Dacia şi cea cu strada George Enescu) va costa aproximativ 1,8 milioane de lei, dar, conform oficialilor Primăriei, pentru acest obiectiv banii provin de la Ministerul Dezvoltării. De fapt întreaga zonă dintre b-dul Traian şi strada Ion Creangă este obiectul unui contract subsecvent de asfaltare, în valoare totală de 10,5 milioane de lei şi realizat fizic în procentaj de 92 la sută.







One Comment