Piese valoroase din patrimoniul MCDR vor fi expuse în cadrul expoziţiei „Comorile României” din China
Obiecte preistorice de ceramică, reliefuri şi statuete votive romane din bronz şi marmură care se află în patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva vor fi expuse în cadrul unei expoziţii din Beijing, China. Este vorba despre expoziția „Comorile României”, în care vor fi prezentate cele mai importante piese din patrimoniul naţional.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva va fi reprezentat la o expoziţie din China prin mai multe piese extrem de valoroase. Este vorba despre expoziţia intitulată „Comorile României”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în colaborare cu alte instituţii muzeale din ţară, printre care se numără şi MCDR Deva şi va fi vernisată în Republica Populară Chineză în cursul acestui an. Potrivit reprezentanţilor MCDR Deva, piesele care vor reprezenta instituţia de cultură din judeţ la această expoziţie sunt extrem de valoroase şi provin din Neolitic, Epoca Bronzului şi Epoca Romană. „Pentru noi este o onoare că vom participa la această expoziţie. Vor fi expuse 19 piese de mare valoare ce au fost descoperite pe teritoriul judeţului Hunedoara în urma unor săpături arheologice şi care au fost restaurate în cadrul muzeului din Deva. Faptul că am fost aleşi să participăm la această expoziţie arată că MCDR este un reper pentru viaţa culturală din România şi contăm în ceea ce priveşte patrimoniul românesc”, a precizat managerul MCDR Deva, Liliana Ţolaş.
O statuetă a zeiţei Diana şi o reprezentare a zeului Mitras, printre piesele expuse în China
Piesele selectate pentru a fi prezentate la expoziţia din China au fost alese pe criterii de unicitate în ceea ce priveşte vechimea şi forma lor. Unele dintre acestea sunt vechi de până la 7.000 de ani. „O figurină antropomorfă reprezentând un personaj masculin şi un vas ce reprezintă feminitatea, descoperite în situl de la Turdaş, sunt cele mai vechi piese care vor fi prezentate în China, vechimea lor ajungând până la 7.000 de ani. Printre alte obiecte care vor fi expuse în cadrul expoziţiei ‹Comorile României› se numără şi o reprezentare a zeului Mitras, descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, şi o statuetă a zeiţei Diana, ce provine din săpăturile arheologice de la Germisara”, a menţionat un arheolog în cadrul MCDR.






