Petru Mărginean își cumpără liniștea în partid cu banii devenilor
Edilul Devei, migrat de la partidul pușcăriașului Voiculescu la PNL, are nevoie de susținere în rândul liberalilor vechi și o cumpără cu banii devenilor. Unul dintre oamenii pe care Mărginean se bazează printre noii colegi de partid este managerul Spitalului Județean Deva, Călin Laza. Ca recompensă pentru susținerea politică, firmele de construcții ale lui Laza sunt abonate la lucrările finanțate din bugetul Devei.
Firma la care edilul din Deva s-a făcut că „mârâie” în cazul lucrărilor la Piața Cioclovina, Tropicana Holding SRL, aparține managerului Spitalului Județean , Călin Laza, unul dintre membrii conducerii liberale din județul Hunedoara.
O ceartă aparentă maschează o atribuire directă
Publicația on-line „hunedoaraplus.ro” arată că primarul Petru Mărginean a jucat la cacealma când a atenționat firma lui Laza pentru lucrările prost executate în cazul obiectivului. „Lucrări de reamenajare/modernizare piaţă agroalimentară de cartier în municipiul Deva, denumită Piaţa Cioclovina”. Edilul a vrut doar să se arate preocupat, față de presa locală, de modul cum se cheltuie banii publici. În realitate relațiile comerciale dintre Mărginean și Laza funcționează cum nu se poate mai bine. Firma lui Laza a semnat un contract prin achiziție directă cu Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină privind renovarea Pieții Cioclovina. Valoarea contractului finanțat din bugetul local a fost de 292.301,17 lei plus TVA. Pe lângă această investiție, făcută prost, după cum spune Mărginean, edilul Devei i-a mai făcut un cadou colegului său de partid. Laza a primit tot prin încredințare directă contractul privind „Reamenajarea pieţei agroalimentare din b-dul M. Kogălniceanu, municipiul Deva, judeţul Hunedoara”. Acest contract are valoare de 129.503,30 lei plus TVA.
Nu știe să facă piețe, dar își încearcă norocul la blocuri
Coform publicației on-line „hunedoaraplus.ro”, firma Tropicana Holding SRL a participat la o altă selecție de oferte pentru execuţie a lucrărilor suplimentare de termo şi hidroizolare a acoperişului de la scara B a blocului 41 de pe strada Minerilor. Contractul a fost estimat la 45.108,54 lei noi, plus TVA. Au fost depuse trei oferte, de către Viosil Instalconstruct SRL, Tropicana Holding SRL şi F&F Tiger 96 Com SRL. Cea mai bună ofertă, de 43.747,81 lei plus TVA, a fost depusă de către Tropicana Holding SRL. Astfel că managerul Spitalului Județean, Călin Laza, are toate șansele să mai semneze un contract în calitate de administrator al firmei Tropicana Holding cu colegul său de partid, Petru Mărginean.






