Petru Mărginean, „Dumnezeu” pe bani publici
Duminică, înaintea evenimentului de lansare a candidatului Petru Mărginean, toți cei invitați au primit o broșură cu proiectele finalizate și cu cele pe care primarul dorește să le implementeze, dacă va fi din nou ales. Numai că, neinspirați, cei care au făcut broșura au alăturat, în pagina 2, poza lui Petru Mărginean „Monologului lui Dumnezeu”. Cărțulia a fost plătită cu bani publici și nu spunem noi asta, ci reprezentanții administrației locale.
Toți cei care citesc acea pagină din broșură au impresia că este un „cuvânt înainte” al primarului, dar, de fapt, este vorba de o poveste despre dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Imaginea lui Petru Mărginean nu avea ce să caute pe acea pagină, decât dacă, strategic, ea a fost pusă acolo, pentru a mai aduna un vot. La fel cum nu aveau ce să caute în respectiva broșura, materialele de campanie a PNL Deva. Cărţulia a fost plătită din banii devenilor, bani publici, dar ea a fost folosită de candidatul PNL la Primăria Deva, în campania electorală. „Broșurile conțin atât informații cu privire la proiectele finalizate ale Primăriei Municipiului Deva și Consiliului Local Deva, cât și informații cu privire la proiectele viitoare ale administrației locale – proiecte care se regăsesc și în Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Deva 2014-2020. Informațiile cuprinse în broșuri sunt aduse la cunoștința cetățenilor municipiului
prin intermediul Centrului de Informare a Cetățeanului și în cadrul unor evenimente ca: întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, alte evenimente de interes public, evenimente la care participă oameni de afaceri din țară și din străinătate etc.”, se arată într-o informare trimisă de Primăria Deva. Potrivit reprezentanților Primăriei Deva, au fost achiziționate din bani publici 1.850 de broșuri, cu 4.617,6 de lei, de la Grafica Plus. Contractul a fost atribuit prin achiziție directă.
Recidivă
Desemnat candidat PNL pentru funcția de edil al municipiului reședință de județ, actualul edil a recidivat, după ce, în luna februarie, a trimis scrisori devenilor, în care prezenta investițiile din 2015, dar și cele pe care intenționează să le implemeneteze în anul 2016. Acesta este primul an în care Petru Mărginean a trimis astfel de scrisori și, poate nu întâmplător, este ultimul an al actualului mandat, dar și an electoral. Primăria municipiului Deva a achitat 25.000 de lei, adică 250 de milioane de lei vechi, pentru a trimite devenilor, prin Poșta Română, scrisorile prin care edilul își făcea, spuneau oamenii, campanie electorală.






