glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Peste şapte mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în judeţ

Începând de ieri, toţi medicii de familie din judeţul Hunedoara pot să ridice dozele de vaccin antigripal trivalent inactivat şi purificat de la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. La nivelul judeţului au fost distribuite peste 7.000 de doze de vaccin.

Campania de vaccinare gratuită a fost începută la jumătatea lunii noiembrie, când DSP Hunedoara a primit 7.700 de doze de vaccin antigripal. Populaţia hunedoreană nu s-a arătat prea interesată de vaccin, iar din totalul dozelor primite doar 5.745 au fost administrate. În cursul zilei de ieri, DSP a anunţat toţi medicii de familie din judeţ că o nouă serie de vaccinuri a sosit în judeţ.
“Interesul populaţiei pentru vaccinare este într-un trend descrescător, în ciuda campaniilor efectuate de autorităţi sau chiar de asociaţiile de pacienţi. Principalele motive sunt informarea insuficientă, dispariţia unor boli şi lansarea de ipoteze nejustificate privind efectele negative ale vaccinurilor. Totuşi imunizarea împotriva gripei este cea mai sigură cale de a preveni îmbolnăvirea”, a precizat directorul executiv în cadrul DSP, Cecilia Birău. În judeţul Hunedoara, în săptămâna 3-8 decembrie, au fost înregistrate 966 de cazuri de infecţii acute respiratorii, dintre care 414 au fost pneumonii. Nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, dar un număr de 112 hunedoreni au avut nevoie de internare.

Back to top button