glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Peste 100 de contrabandişti de ţigări, “săltaţi” de poliţişti

Un număr de 107 persoane, dintre care jumătate hunedoreni, ce fac parte din şapte grupări infracţionale organizate, care acţionau în 12 judeţe, specializate în contrabanda cu alcool, ţigări şi cafea, au fost “săltate”, ieri dimineaţă, de oamenii legii. Prejudiciul estimativ este de 2,5 milioane de lei.

Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, Timişoara şi ai Serviciului Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT Hunedoara, au efectuat, ieri dimineaţă, 106 percheziţii, în 12 judeţe ale ţării, la domiciliile unor persoane specializate în contrabanda cu alcool, ţigări şi cafea. Acestea au fost transportate la sediul DIICOT Hunedoara unde au fost audiate, urmând să fie dispuse măsurile legale.

Marfa era transportată, în ţară, cu TIR-ul

Conform şefului BCCO Alba Iulia, comisar şef Traian Berbeceanu, membrii celor şapte grupări infracţionale introduceau ţigări de contrabandă în ţară peste fâşia verde sau peste fâşia albastră, în mod fraudulos, din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Turcia sau din Ungaria. “Marfa de contrabandă era introdusă în ţară fie cu autotrenuri, fie în autovehicule modificate, care aveau compartimente secrete. Ofiţerii BCCO Alba au efectuat 36 de capturi, de-a lungul timpului, şi au fost indisponibilizate aproximativ 25 de autovehicule sau autoutilitare folosite la traficul ţigărilor”, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu.

Autorităţi vamale implicate în contrabanda cu ţigări

Şeful BCCO Alba Iulia nu a exclus posibilitatea ca în acest caz să fie implicate şi autorităţi vamale. Acesta a omis însă să precizeze câte persoane sunt în atenţia procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor din cadrul BCCO. În ceea ce priveşte implicarea poliţiştilor de frontieră, Berbeceanu a precizat că aceştia nu sunt implicaţi în acest caz.
Judeţele din care provin contrabandiştii sunt Maramureş, Suceava, Sălaj, Timiş, Arad, Mehedinţi, Caraş-Severin, Dolj, Mureş, Alba, Braşov şi Hunedoara.

56 de contrabandişti hunedoreni, audiaţi la DIICOT

Aproximativ jumătate dintre persoanele învinuite în acest dosar sunt din judeţele Hunedoara. Poliţiştii au descins, ieri dimineaţă, în 56 de locaţii din Deva şi Hunedoara, dar şi în Brad, Ilia, Haţeg. Acestea au fost transportate la sediul Poliţiei Deva, de unde, grupaţi, au fost duşi la sediul DIICOT şi audiaţi.
În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 110 învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. La acţiune au participat peste 600 de poliţişti din cadrul DCCO şi ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din judeţele vizate, precum şi luptători de intervenţie rapidă.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 2,5 milioane de lei. Până în acest moment, au fost depistate cantităţi importante de alcool, cafea şi ţigarete, susceptibile a proveni din contrabandă.

Back to top button