glasul-hd.ro Web analytics

Pesediştii hunedoreni “strâns uniţi” în jurul ” lui Victor Ponta

Organizaţia PSD HUnedoara a dat publicităţii un comunicat prin care îşi exprimă  solidaritatea faţă de preşedintele partidului Victor Viorel Ponta, pus sub acuzare de procurorii DNA. Preyentam integral textul documentului semnat de deputatul Laurențiu Nistor, Președintele Partidului Social Democrat Hunedoara:

"Organizația Județeană Hunedoara a Partidului Social Democrat îşi exprimă solidaritatea cu Victor Ponta, premierul României şi Preşedintele Partidului Social Democrat. Pe această cale respingem în totalitate ideea demisiei din funcția de Prim-Ministru al României. Prezumția de nevinovăție primează iar demisia nu poate veni în mod forțat  în urma citării de către DNA pentru audieri în ziua în care Partidul National Liberal depune o moţiune de cenzură. Mandatul de Premier a fost atribuit lui Victor Ponta în mod democratic de către Parlamentul României iar demersul președintelui Klaus Johannis, privind solicitarea de demisie a Premierului, nu este decât o abordare politicianistă, în afara cadrului constituţional şi nu are decât rolul de a sprijini Partidul Naţional Liberal în demersurile sale. Klaus Johannis, ca președinte al tuturor românilor, trebuie să dea dovadă de imparțialitate iar până când justiția își spune cuvântul era firesc să fie reținut în declarații.

Victor Ponta are un mandat dat de Parlament și o datorie față de cetățenii României! Organizația Județeană Hunedoara a Partidului Social Democrat cere în mod public premierului să își continue activitatea desfășurată ca Prim-Ministru și să ducă mai departe proiectele pe care Guvernul și partidul și le-au asumat. 

Un procuror  DNA nu poate fi mai presus de Parlament, Guvern și de cetățenii acestei țări! Acest fapt nu ar însemna altceva decât dictatură, iar România nu se poate întoarce în haos și la vremuri pe care nu și le mai dorește!"

 

                     

Back to top button