glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Persoană fără adăpost suspectată de crima de la “Cuibul Veseliei”

Anchetatorii au reuşit să identifice principalul suspect în cazul omorului comis săptămâna trecută, joi, pe terasa unui fost restaurant din Deva. Suspectul, tot o persoană fără adăpost, nu recunoaşte fapta.

Oamenii legii l-au identificat pe principalul suspect în cazul crimei comise pe terasa fostului restaurant “Cuibul Veseliei”, actualmente o clădire dezafectată, situată pe strada Mărăşti, din Deva. Ştefan Căldăraş, în vârstă de 59 de ani, din Deva, care are antecedente penale, este cercetat în libertate pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Acesta, deoarece bărbatul nu recunoaşte “în ruptul capului” că ar fi comis o asemenea faptă. “Faţă de învinuit, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 3 august, acesta fiind cercetat pentru săvârsirea infracţiunii de omor calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Boschetar ucis cu sălbăticie

Cadavrul unui bărbat în vârstă de 73 de ani, Cornel Raica, din comuna Almaşu Mare, judeţul Alba, cunoscut ca făcând parte din rândul persoanelor fără adăpost care-şi duc veacul prin municipiul Deva, a fost găsit, joi dimineaţă, de administratorul fostului restaurant “Cuibul Veseliei”. Aceasta a sunat la 112, iar imediat la locul indicat au ajuns paramedicii, care au constatat decesul bărbatului. Bărbatul prezenta multiple leziuni la nicelul capului şi pe corp. Poliţiştii au împrejmuit zona şi au demarat cercetările în acest caz, întocmind un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat.
În urma efectuării necruopsiei, medicii legişti au confirmat bănuielile oamenilor legii. “Decesul a survenit în urma unui şoc traumatic şi hemoragie prin multiple leziuni, cu fracturi multiple şi leziuni pluvi – organice. Leziunile au fost provocate cu un corp contondent”, a declarat şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, medicul Dan Mărculescu. Acesta a mai precizat faptul că, a mai fost identificată o leziune în zona anusului, provocată cu un corp ascuţit.

Back to top button