Perioada de plată a amenzilor de circulație a fost mărită
De curând, Executivul României a aprobat un proiect de lege prin care se stabilește că șoferii care primesc amezi de circulație vor avea posibilitatea să achite jumătate din suma cu care au fost penalizați în termen de 15 zile. Până acum acest termen era de 48 de ore.
În același timp, acest proiect prevede implementarea unui mecanism electronic de evidență și comunicare a amenzilor contravenționale precum și a plăților acestora, ce va fi utilizat, pentru început, doar pentru amenzi rutiere, iar datele vor fi accesibile atât autorităților, cât și contribuabililor. Acest proiect va facilita și plata amenzilor contravenționale, prin instituirea unui mecanism electronic de evidență și comunicare în timp real a datelor despre creanțele datorate, precum și despre plățile efectuate. Accesarea acestor date va putea fi făcută atât de autorități, cât și de contribuabili.
Plata, la orice trezorerie din România
Mecanismul propus va putea fi utilizat în „sistem pilot” pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule. Actul normativ prevede constituirea unui cont unic, deschis la trezorerie, destinat încasării amenzilor contravenționale, asociat bugetelor locale, respectiv bugetului de stat, precum și obligația utilizării seriei de evidență unică a procesului-verbal de constare a contravenției și de aplicare a sancțiunii. De menționat că de la începutul acestui an, valoarea amenzilor acordate de polițiștii rutieri a crescut conform noului Cod Rutier. Creșterile au survenit în urma majorării salariului minim brut pe economie. Un punct-amendă reprezintă 10 procente din salariul minim pe economie.






