glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Pericole pe patru roți. Polițiștii au ridicat 16 certificate de înmatriculare și au suspendat nouă permise

Timp de două zile, polițiștii rutieri, cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român,  au desfășurat mai multe acțiuni, pe principalele artere din județ, vizând controlul stării tehnice a autovehiculelor depistate în trafic. În urma verificărilor, 16 certificate de înmatriculare au fost ridicate, iar nouă permise de conducere au fost suspendate.

Joi și vineri, polițiștii rutieri împreună cu angajații RAR au verificat peste 320 de autovehicule. Pentru neregulile constatate aceștia au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 128 amenzi, pentru încălcarea unor norme rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru defecțiuni la instalația de iluminare a autovehiculelor, existența unor folii neomologate sau lipsă inspecției tehnice periodice. „Complementar sancțiunilor contravenționale aplicate, polițiștii au ridicat 16 certificate de înmatriculare (12 pentru defecțiuni tehnice și patru pentru lipsă ITP) și au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice nouă permise de conducere, pentru diferite abateri de la normele rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. Scopul acestor controale l-a constituit reducerea numărului de evenimente rutiere şi, implicit, reducerea numărului de victime ale unor accidente produse pe drumurile publice, prin prevenirea şi sancţionarea cauzelor principale generatoare de evenimente rutiere grave.

Back to top button