Performanță pentru elevii deveni la un concurs internațional
Elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva au demonstrat că sunt capabili să facă performanță și la competiții internaționale, nu doar locale sau naționale. La ultimul concurs internaţional de interpretare pianistică, patru elevi au reușit să obțină un premiu I, două premii II și un premiu III.
În perioada 27-28 aprilie 2018, a avut loc la Lugoj cea de-a VI-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare pianistică „Clara Peia”. Competiția a fost organizată de Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, în colaborare cu alte instituţii locale şi judeţene, avându-l ca director artistic şi coordonator pe profesorul Constantin Tufan-Stan, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Concursul a reunit peste 140 de elevi din Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Reşiţa, Deva, Alba Iulia, Petroşani și Târgu Jiu. Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva a fost reprezentat de patru elevi pianişti, care au reușit să impresioneze juriul prin talentul lor și să urce pe podiumul de premiere. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Iosia-Emanuel Costa ( clasa a IV-a, prof. Doina Ona) – premiul I cu 100 de puncte şi trei premii speciale: un premiu din partea Revistei „Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, un premiu din partea Bisericii Reformate Lugoj şi un premiu din partea pianistei Luiza Borac. De asemenea, elevul a participat şi în Gala Laureaţilor. Colegii săi, Ema Pleșa (cls. a III-a, prof. Doina Ona) și Alma Teodorescu Pavliuc (clas a II-a, prof. Doina Ona) au adjudecat un premiu II, iar Mario Trif (cls. a II-a, prof. Cristian Dumitriu) a obținut premiul III.







2 Comments