Percheziţii în judeţ la hoţii de albine
Un număr de 15 percheziţii domiciliare au avut loc, în această dimineaţă, în judeţul Hunedoara dar şi în judeţele, Harghita, Buzău şi Tulcea. Acţiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigaţii Criminale al I.P.J. Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi a vizat prinderea unor hoţi de stupi de albine.
Potrivit poliţiştilor, 18 furturi de stupi cu albine au fost furaţi, în perioada martie – octombrie 2013, de pe raza judeţelor Alba, Arad, Harghita şi Buzău. “Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în perioada martie – octombrie 2013, şase dintre suspecţi, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, din judeţul Hunedoara, ar fi comis 15 furturi de stupi cu albine de pe raza judeţului Alba şi 3 de pe raza judeţelor Arad, Harghita şi Buzău, sustrăgând, în total, 568 de stupi, în valoare totală de 402.700 de lei”, este precizat într-un comunicat de presă al IGPR.
Stupii, “mutaţi” la Veţel
După sustragerea stupilor, suspecţii i-au transportat în mai multe zone din ţară, cei mai mulţi în localitatea Veţel. Aici, au amplasat pe terenul unuia dintre suspecţi sau i-au vândut celor cinci persoane din judeţele Harghita, Tulcea, Gorj şi Buzău, care sunt suspectate de comiterea infracţiunii de tăinuire. Pe baza mandatelor de aducere, 11 suspecţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, pentru audieri şi dispunerea. Aceştia sunt acuzaţi de furt calificat, complicitate la infracţiunea de furt calificat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi tăinuire.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, identificarea eventualilor complici şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor.





