glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Penitenciarul Bârcea, între primele pe ţară la venituri încasate din munca deţinuţilor

Penitenciarul Bârcea Mare s-a clasat, în ultimele cinci zile, pe primul loc pe ţară în ceea ce priveşte veniturile încasate din munca prestată de persoanele private de libertate, fie în locul de detenţie sau în exteriorul acestuia. De asemenea, anul trecut a reuşit să se menţină în primele trei locuri, la nivel naţional, concurând cu penitenciare din vestul ţării. Veniturile încasate pe parcursul a patru luni, din acest an, au depăşit 460.000 de lei.

Peste 380 de persoane private de libertate erau, ieri, la muncă în 15 puncte de lucru din judeţ, ceea ce reprezintă 26 la sută din numărul total al deţinuţilor care îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Bârcea Mare. Numărul acestora poate varia, de la o zi la alta, în funcţie de solicitări şi condiţiile meteorologice. Conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector Florin Berar, “au voie să desfăşoare activităţi lucrative numai persoanele care au fost condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate şi care au avut un comportament adecvat pe timpul detenţiei”. Aceştia pot fi angajaţi doar ca muncitori necalificaţi, iar domeniile de activitate pentru care au fost contractaţi sunt dintre cele mai variate, cum ar fi industria lemnului, sortare deşeuri sau întreţinere spaţii verzi. “În momentul în care o persoană, fizică sau juridică, doreşte să angajeze, pe o anumită perioadă, persoane private de libertate, ne contactează şi începe negocierea contractului, în funcţie de munca prestată. De asemenea, venitul nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie, de 700 de lei pe lună, respectiv 4,13 lei pe oră”, a declarat inspector Florin Berar. Astfel, în patru luni din acest an, veniturile încasate din munca deţinuţilor au fost de 468.931 de lei, fără TVA. Anul trecut, suma încasată a fost de peste 1.770.000 de lei, fără TVA.

60 la sută din venituri revin administraţiei penitenciarului, iar 40 deţinutului

Din totalul sumei încasate în urma activităţilor prestate, 60 la sută revine administraţiei penitenciarului, bani ce pot fi folosiţi doar pentru întreţinere, dotări sau reparaţii la spaţiile de deţinere, restul de bani revin deţinutului. Astfel, 25 la sută din suma care îi revine poate să o folosească fie să-şi achiziţioneze diferite produse alimentare de la magazinul din incinta penitenciarului, fie să-i trimită familiei. Restul, de 15 la sută din bani, îi sunt viraţi într-un cont şi îi primeşte numai în momentul în care este liberat.

Pantofi antistres, confecţionaţi de opt ani, la Bârcea Mare

Deţinuţii de la Bârcea Mare confecţionează, de peste opt ani, pantofi antistres pentru o firmă germană, încălţăminte care pleacă spre export. Aceasta este o activitate care se desfăşoară în incinta penitenciarului şi poate fi defăşurată indiferent de condiţiile meteorologice. Actualmente, 73 de persoane private de libertate confecţionează astfel de pantofi la Bârcea Mare.

Back to top button