Pedeapsă redusă pentru unul dintre criminalii din Hațeg. Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat soluția în cazul apelului declarat de unul dintre condamnați
Florin Mihăiescu, unul dintre criminalii care a ucis cu sânge rece două persoane, după care le-a incendiat locuința, a beneficiat de reducerea pedepsei. Celălalt autor, Iulian Moldovan, rămâne cu condamnarea inițială.
Curtea de Apel Alba iulia s-a pronunțat, la finalul săptămânii trecute, în cazul apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și Iulian Moldovan față de sentința Tribunalului Hunedoara. Acesta din urmă a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în timp ce partenerul său de crimă, la închisoare pe viață pentru omor calificat și profanare de morminte.
Cu trei ani mai puțin
În cazul lui Florin Mihăiescu, magistrații Curții de Apel au decis: „Înlătură pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă aplicată de către prima instanţă inculpatului M. F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, menţine soluţia de condamnare, stabileşte pentru această infracţiune pedeapsa de 25 de ani de închisoare, pedeapsă principală, şi menţine interzicerea, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, a unor drepturi. Înlătură circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. d din Codul penal din 1969, menţine soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, cu reţinerea circumstanţei agravante prev. art. 77 lit. d din noul Cod penal. , la pedeapsa de 4 ani închisoare şi înlătură dispoziţiile art. 319 din Codul penal din 1969. Menţine pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către prima instanţă aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Aplică inculpatului M. F. pedeapsa principală cea mai grea de 25 de ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă principală de 27 de ani şi 2 luni închisoare”.
Moldovan rămâne cu aceeași pedeapsă
În cazul lui Iulian Moldovan, celălalt autor al dublei crime, instanța de la Alba Iulia a menținut soluția judecătorilor hunedoreni. „ Menţine măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 15 ani a inculpatului minor la data săvârşirii infracţiunilor M. I.E. Scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului M. I. E., respectiv perioada 07.12.2013-12.09.2014”, precizează reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia.






