Pe ultima sută de metri, rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 74 la sută
România ar fi putut lua de la Uniunea Europeană 19 miliarde de euro, dar a reuşit să absoarbă doar 14 miliarde de euro.
România a ajuns la finalul anului trecut la o rată de absorbţie de 74,3 la sută, în ultimele zile de „graţie” ale fondurilor europene din exerciţiul financiar 2007-2013. Rata de absorbţie a crescut cu aproximativ 23 la sută în doar o lună, în condiţiile în care la finalul lui noiembrie a anului trecut aceasta se situa la 60 la sută, potrivit calculelor ZF pe baza informaţiilor publicate recent de Ministerul Fondurilor Europene. „În această lună de final de an am depus alături de echipa mea toate eforturile pentru a îndeplini obligaţiile din contractele cu beneficiarii proiectelor din fonduri structurale 2007-2013, iar astăzi, în ultima zi din 2015, procentul plăţilor efectuate către beneficiari a atins nivelul de aproximativ 75 la sută. Astfel, de la preluarea mandatului, în luna noiembrie, s-au realizat plăţi către beneficiari de peste 10 la sută din totalul plăţilor efectuate începând cu anul 2007”, a precizat Aura Răducu, cea care a devenit ministru al Fondurilor Europene odată cu instalarea guvernului tehnocrat Cioloş, într-un comunicat. Deşi rata de absorbţie a fondurilor europene a „explodat” în ultima lună din 2015, România tot consemnează o pierdere de circa 5 miliarde de euro din bani europeni, aceasta fiind suma pe care nu a reuşit să o atragă în ultimii nouă ani pentru a ajunge la stadiul ţărilor din vest atât la nivel de infrastructură, cât şi la nivelul veniturilor pe care le au locuitorii sau la capitolul condiţii de trai. Per total, României i-au fost alocate fonduri europene în valoare de 19,1 miliarde de euro. Conform celor mai recente date publicate de Ministerul Fondurilor Europene, cea mai mare rată de absorbţie s-a înregistrat în exerciţiul financiar 2007-2013 în programul POS Dezvoltarea Resurselor Umane, respectiv de aproape 87 la sută. Pentru dezvoltarea resurselor umane, România ar fi putut să primească aproape 3,5 miliarde de euro, însă a reuşit să absoarbă prin programe dedicate instruirii salariaţilor, reprofesionalizării şomerilor sau creării de noi locuri de muncă în jur de 3 miliarde de euro. Acesta a fost unul dintre programele operaţionale pe care au pariat cel mai mult românii, o bună parte din proiectele înscrise şi acceptate fiind derulate de firme de training, spre exemplu, sau de instituţii academice.
Sursă: Ziarul Financiar






