glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Pe scurt…

1.000 de lei pentru un Bac perfect

Reprezentanții administrației locale din Petroșani vor acorda tinerei absolvente de liceu, care a obținut media 10 la Bacalaureat o recompensă. Este vorba despre un premiu în valoare de 1.000 de lei. În plus, profesorii absolventei vor fi răsplătiți și ei cu câte 500 de lei. Tânăra care a reușit performanța de a obține 10 pe linie la toate probele din cadrul examenului „de maturitate” este Iulia Ștefania Corici, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani. Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi susține că a fost deja întocmit proiectul de hotărâre în acest sens, care va fi discutat în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Petroşani. În județul Hunedoara, la bacalaureatul din acest an s-au înregistrat doar două medii generale de 10, una fiind a Iuliei Corici, iar o alta find obținută de Mihai Andrei Lazăr, absolvent al Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara.

Zece hunedoreni și-au găsit un loc de muncă la Bursă

A dat norocul peste zece șomeri din județul Hunedoara. Aceștia au reușit să-și găsească un serviciu la ultima ediție a Bursei locurilor de muncă. Evenimentul a avut loc ieri, în Petroșani, Lupeni și Vulcan și a fost organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, pentru participarea la Bursă au fost contactaţi un număr de 32 angajatori, dar au participat doar șapte agenţi economici, care au pus „la bătaie” 72 de posturi, cele mai multe fiind în Petroșani (58). „Dacă numărul angajatorilor prezenți la Bursă a fost mic, la fel a fost și cel a persoanelor în căutarea unui loc de muncă (168). Totuși, din numărul total al șomerilor participanți, au fost selectate 92 de persoane în vederea încadrării. Dintre aceastea, 10 persoane au fost încadrate în muncă, pe loc – 7 în Petroșani, 1 în Lupeni și 2 în Vulcan. Agenţia va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă”, au menționat reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Back to top button