glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Pe plus sub cetate, pe minus pe Cerna

Cele patru echipe de juniori republicani angrenate în Campionatul Naţional au avut parte de evoluţii total opuse în weekend. Obişnuiţi cu succesele, juniorii A şi B ai FC Hunedoara n-au avut nicio şansă în faţa celor de la LPS Banatul, în vreme ce colegii lor de la poalele cetăţii au scos puncte din ambele confruntări cu CSŞ Drobeta.

Juniorii A ai Hunedoarei, antrenaţi de Nelu Mitrică, au scos de şase ori mingea din poartă, în confruntarea cu liderul perfect al seriei a şasea, LPS Banatul. Timişorenii antrenaţi de Laurenţiu Pop au înscris la foc continuu prin Roman, Palkovacs, Luca (2), Vlădică şi Mihali şi şi-au consolidat poziţia de lideri. Nici la juniori B, n-a fost loc de mai bine, “negru-albaştrii” pierzând cu 4-1, deşi la pauză scorul era egal, 1-1! La Deva, CNS “Cetate” a obţinut patru puncte din cele şase posibile, în duelurile cu CSŞ Drobeta. A fost 0-0 la juniori A şi 4-0 la juniori B, devenii acumulând astfel 10 puncte în clasament, prilej cu care au urcat până pe opt. Weekendul viitor, Deva se va deplasa la Lugoj, în vreme ce Hunedoara va primi vizita celor de la FCM Reşiţa.

Back to top button