glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Pe DN 76, necazurile de la Şoimuş se mută la Vaţa

Luni la rând localnicii din Şoimuş au fost nevoiţi să urce şi să coboare scări improvizate ori de câte ori plecau de acasă. Aici problema s-a rezolvat, dar ea reapare pe un alt tronson al DN 76, în satul Târnava de Criş, din comuna Vaţa de Jos. În plus, edilii comunelor de pe traseul drumului sunt sceptici când vine vorba de condiţiile în care se va prezenta carosabilul după data de 15 decembrie, când lucrările se vor sista pe durata iernii.

„În Târnava de Criş, cu două luni în urmă, firmele care lucrează la reabilitarea drumului naţional au săpat în faţa unei curţi şi aşa a rămas lucrarea. Omul nu-şi poate aduce acasă lemnele de foc pentru iarna asta. Au început lucrările prin iulie, până în septembrie au lucrat în zonă cu vreo 60 de oameni, în octombrie s-au retras de tot pentru că am înţeles că nu au fost plătiţi, iar în noiembrie firma s-a întors la lucru cu doar cinci oameni, e dezastru ce se întâmplă la Târnava de Criş”, spune Florin Băd, consilier local în comuna Vaţa de Jos. Acesta adaugă că cinci familii din satul amintit au de suferit din cauza lucrărilor la drum. Probleme similare celor din Târnava de Criş au fost semnalate în această vară în Şoimuş. Primarul comunei, Mihai Irimie, spune că, între timp, lucrările la canalizarea din zonă s-au finalizat, iar oamenii pot intra şi ieşi din curţile caselor. „Mai sunt discuţii şi nemulţumiri cu efectele lucrărilor. Unii oameni spun că le-au fost afectate fundaţiile caselor. În ce priveşte canalizarea facem săptămânal probe şi teste astfel încât să se remedieze din timp eventualele defecţiuni pentru că, odată ce sunt puse rigolele peste conducte, e mult mai greu de intervenit”, adaugă Irimie.

Anomalii tipic româneşti

Primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dud, spune că pe raza comunei sale necazurile provocate de DN 76 transformat în şantier nu au fost atât de grave precum cele de la Şoimuş, sau Vălişoara. Totuşi, edilul-şef al comunei nu poate să nu se minuneze de stilul de lucru al drumarilor din România: „Astă vară ba lucrau, ba nu lucrau la drum. Astă vară rareori mi-a fost dat să văd muncitori la treabă după ora 17.00. Acum se întunecă la 17.30, dar se lucrează şi până la ora 21.00. Probabil că se grăbesc pentru că vine iarna şi drumul trebuie lăsat în condiţii minime de siguranţă până la primăvară, când se vor relua lucrările”. În comuna Vălişoara, problemele legate de terenurile ocupate abuziv de constructori semnalate de primarul Mircea Rovinar au rămas nerezolvate. La fel şi cele legate de accesul spre proprietăţile oamenilor: „Terenurile nu au fost întabulate şi s-a profitat de acest neajuns. S-au băgat cu utilajele pe terenurile oamenilor fără să întrebe nimic pe nimeni. Mulţi localnici nu pot intra pe proprietăţile lor pentru că nu sunt nici acum amenajate rampele de acces. Drumul s-a înălţat aşa de mult încât sunt diferenţe de metri întregi între nivelul carosabilului de pe DN 76 şi nivelul drumurilor secundare. Nu înţeleg de ce nu s-au făcut întâi măsurători cadastrale pentru ca proprietarii de terenuri să poată fi despăgubiţi, iar legea să fie respectată. Când îi întrebăm de căi de acces, de evacuări de ape şi alte detalii, constructorii ne răspund că ei nu fac decât să respecte proiectul ce li s-a dat în execuţie. Am făcut demersuri la CNADNR şi o să mai facem, pentru că situaţia este mai mult decât neplăcută. Constructorii mi-au spus că pe 15 decembrie lucrările se vor opri, iar atunci n-o să mai fie niciun semafor pe drum, dar văd că încă mai fac lucrări de excavare”.

Back to top button