glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

PDL şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare

Conducerea judeţeană a PDL şi-a stabilit “garnitura” de candidaţi cu care va intra în competiţia electorală din această iarnă. După pierderea Monicăi Iacob-Ridzi, democrat-liberalii s-au mobilizat şi au decis cine vor fi cei care se vor înscrie în cursa pentru ocuparea fotoliilor de parlamentar din judeţ. Deputatul Iosif Blaga este singurul parlamentar din judeţ care mai reprezintă PDL în Parlament în momentul de faţă, iar acesta va mai candida pentru un mandat pe colegiul Orăştie. Candidatul PDL pentru colegiul Hunedoara este fostul ministru al Muncii, Gheorghe Barbu, iar primarul comunei Baru Mare – Daniel Răducanu îşi va mai încerca încă o dată norocul la alegerile parlamentare în colegiul ţara Haţegului. Fostul primar al Devei, Mircia Muntean, va candida pe colegiul Deva-Cârjiţi, iar colegiul Brad revine fostului director al Termocentralei Mintia, Mircea Borca. “Am desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare cu o singură excepţie, în Valea Jiului. În colegiul Petroşani îl vom avea candidat pe Alexandru Lăutaru – fostul inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean. În ceea ce priveşte colegiul Lupeni, încă au loc consultări cu membrii organizaţiilor şi vom lua o decizie în cel mai scurt timp. Ca de obicei, eu voi candida acolo unde este mai greu”, a precizat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor. În ceea ce priveşte candidaţii pentru Senat, în colegiul Brad – Orăştie va candida Dorin Gligor, colegiul Valea Jiului îi revine fostului director al Termoelectrica – Florin Mârza. Candidatura în colegiul Deva-Hunedoara-ţara Haţegului îi revine fostei campioane mondiale la atletism – Marieta Ilcu.

Back to top button