PDL, între sondaje de opinie şi alianţe politice
Democrat liberalii hunedoreni sunt în continuare cuprinşi de febra sondajelor de opinie, în urma cărora în unele localităţi vor fi desemnaţi candidaţii pentru alegerile locale. În alte localităţi însă, candidaturile par să fie bătute în cuie iar candidaţilor le-a fost “dezvăluită” identitatea.
Democrat-liberalii hunedoreni muncesc de zor la întocmirea listelor de candidaţi. Între timp s-ar putea contura şi o alianţă politică la nivel naţional din care să facă parte partidele cu doctrină de dreapta.
Candidaţi serioşi în toate localităţile
PDL a anunţat deja candidaţi pentru Simeria, Brad şi Hunedoara. În ceea ce priveşte municipiul reşedinţă de judeţ, candidatul vehiculat este Tiberiu Borca, care mai are de trecut proba sondajului de opinie. În Valea Jiului, predominant condusă de primari democrat-liberali, PDL iese la atac cu primarii în funcţie, iar la Orăştie conducerea partidului va trebui să aleagă între deputatul Iosif Blaga şi directorul Finanţelor Publice, Lucian Heiuş. “Vom avea candidaţi pentru care politica să nu fie o aventură. La Orăştie este cea mai confortabilă situaţie. Fie Blaga, fie Heiuş, oricare din ei va candida vom câştiga sigur. La Hunedoara nu este niciun secret cine va fi candidatul nostru şi sper ca Borca să treacă proba sondajelor de opinie”, a precizat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor. Listele de candidaţi vor fi definitivate până în 5 martie. Surse din interiorul partidului susţin că în ceea ce priveşte Orăştia, balanţa a fost înclinată în favoarea lui Lucian Heiuş.
Alianţă, după 15 martie
În ultima perioadă se vehiculează tot mai mult încheierea unei alianţe între PDL şi alte partide cu doctrină de dreapta. Părerile sunt însă împărţite, iar o decizie în acest sens va fi luată după mijlocul lunii martie. În alianţa politică s-ar putea regăsi alături de PDL, partide precum PNţCD, UNPR, ecologiştii şi UNPR.






