glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

PDL Hunedoara nu este cuprins de “efervescenţă”. Dorin Gligor se reorientează de la o zi la alta

Declaraţiile publice ale preşedintelui Traian Băsescu cu privire la situaţia actuală a PDL a pus pe jar întreaga suflare democrat-liberală. Cei doi candidaţi pentru şefia partidului, Vasile Blaga şi Elena Udrea, se luptă acum pentru voturile organizaţiilor din teritoriu. La nivel local, Organizaţia Judeţeană a PDL Hunedoara pare mai mult letargică decât activă, mai ales după eşecul de la alegerile generale. Şeful democrat-liberalilor hunedoreni este nehotărât în ceea ce priveşte “orientarea” delegaţilor hunedoreni la Convenţia Naţională care va alege noua conducere a partidului.

În urmă cu câteva zile, Gligor declara pentru publicaţia “Gazeta de Dimineaţă” că organizaţia pe care o conduce îl va susţine în mod cert pe Vasile Blaga la preşedinţia PDL. După puţin timp s-a răzgândit şi a declarat într-o altă publicaţie locală că nu ştie ce o să facă şi că intrarea în competiţie a Elenei Udrea este un lucru benefic. Asta chiar dacă, cu o zi înainte afirmase tot pentru “Gazeta de Dimineaţă” că nu s-ar mira ca Elena Udrea să se retragă din cursa pentru şefia partidului şi să candideze pentru o altă funcţie.

Supărat sunt Doamne… supărat

Cu toate că vede ca un fapt pozitiv intrarea în competiţie a Elenei Udrea, liderul democrat-liberalilor hunedoreni nu este de acord cu intervenţiile preşedintelui Băsescu în problemele interne ale partidului. Organizaţia Hunedoara a PDL face parte dintre acelea, amintite de Traian Băsescu, care au atacat guvernarea Boc şi nu şi-au asumat rezultatele proaste din ultimele alegeri parlamentare.
Într-un document semnat de secretarul general al Organizaţiei Hunedoara, Dumitru Armăşescu, şi trimis la Bucureşti este făcută o analiză a ultimului scrutin încheiat de PDL pe locul al treilea la nivel judeţean. Din document rezultă că liderii PDL Hunedoara, în frunte cu Dorin Gligor, nu-şi asumă rezultatele slabe punând vina atât pe conducerea centrală a partidului, cât şi pe Guvernul Boc sau chiar pe Legea electorală.
De asemenea democrat-liberalii hunedoreni susţin, după alegeri, că în perioada guvernării Boc atenţia acordată primarilor din judeţul Hunedoara a fost ca şi inexistentă, în condiţiile în care, personal, preşedintele Dorin Gligor a prezentat în numeroase conferinţe de presă, la vremea respectivă, programele şi proiectele guvernului pentru judeţul Hunedoara.

“…în acest moment avem un preşedinte: Vasile Blaga”

Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, a răspuns câtorva întrebări pentru cititorii cotidianului Glasul Hunedoarei, legate de viitorul partidului.

Care este poziţia Organizaţiei Judeţene cu privire la susţinerea viitorului lider al partidului?

Pe noi nu ne-a cuprins efervescenţa. Mergem înainte. Este nevoie de instituţionalizarea partidului. Regulile de comportament şi acţiunile viitoare trebuie să fie oferta partidului pentru societate. USL ce face după ce a ajuns la guvernare? Îşi sădeşte clienţii politici la diverse instituţii. Ori societatea nu are nevoie de aşa ceva. Sâmbătă va avea loc Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) la care vor participa 500 de oameni, printre care 12 din Hunedoara şi atunci se va stabili şi data Convenţiei Naţionale.

Organizaţia judeţeană a decis pe cine va susţine?

Nu am hotărât încă pe cine vom susţine. PDL Hunedoara face parte dintr-o organizaţie care în acest moment are un preşedinte: Vasile Blaga. Va avea loc CNC, abia apoi vom decide. Iar calendarul stabilit la CNC trebuie folosit de fiecare candidat pentru a-şi prezenta viziunea.

Cum comentaţi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu cu privire la FSN-izarea PDL-ului?

Nu cred că de aşa ceva este nevoie. Nu avem nevoie de fitile aruncate, indiferent de cine este acea persoană care le aruncă.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit de presiuni asupra organizaţiilor judeţene. Au existat astfel de presiuni din partea vreunui candidat la preşedinţia PDL?

Sub nicio formă nu au existat presiuni. Presiuni se fac asupra căruia se pot face.

Back to top button