glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

PDL contestă schimbarea şefilor la deconcentrate

Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, atrage atenţia asupra faptului că schimbarea conducerii deconcentratelor în care funcţiile de conducere au fost ocupate corect, prin concurs, constituie un nou abuz din partea puterii actuale.

Liderul PDL admite faptul că fie există directori de unităţi de stat şi instituţii care ocupă posturi ca interimari, fie există directori sau manageri care nu sunt performanţi în aceste funcţii, şi care trebuie schimbaţi. Dar pe de altă parte există directori buni, competenţi, care au ocupat posturile prin concurs şi care nu pot fi schimbaţi “decât cu o încălcare flagrantă a legii”. Într-un comunicat de presă dat publicităţii de PDL Hunedoara, conducerea partidului se arată îngrijorată de faptul că vor fi schimbaţi directorii mai multor deconcentrate, printre care unele în care imixtiunea politică nu este permisă. Un bun exemplu în acest caz este postul de şef al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, instituţie subordonată Ministerului de Justiţie. Gligor susţine că “pentru ocuparea postului de şef al Oficiului judeţean al Registrului Comerţului există o politică strictă, clară, bazată pe concurs de competenţe, reglementată de acest minister”.

Monopolul PSD revine

Această decizie de schimbare este cu atât mai hilară cu cât premierul Victor Ponta declara că nu va mai politiza funcţiile publice din deconcentrate, deoarece aceasta este o practică specifică PDL. Preşedintele PDL, Dorin Gligor, făcând apel la memoria colectivă, precizează că “aceste practici au fost instituite în perioada guvernării PSD din anii 2000-2004. Atunci s-a instituţionalizat corupţia propagată în întregul aparat de stat din România. Tot atunci s-a instaurat şi practica emiterii de legi dedicate anumitor demersuri şi interese personale sau de grup”. După opt ani, când acelaşi PSD – de data aceasta în alianţă cu PNL şi PC – au preluat majoritatea parlamentară , în România din nou totul se petrece în ignorarea totală a legii şi a instituţiilor democratice.

Back to top button