glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

PC Hunedoara rămâne pe mâinile „discipolilor” lui Petre Mărginean

Organizaţia Judeţeană Hunedoara a Partidului Conservator a strâns rândurile destul de repede, după ce, săptămâna trecută, liderul său, primarul Devei, Petre Mărginean, a semnat în faţa teleobiectivelor adeziunea la PNL.

La începutul acestei săptămâni, în Conferinţa Judeţeană a PC s-a decis ca Mihai Mica să ocupe, interimar, postul de preşedinte al organizaţiei până la alegerile interne ce vor avea loc la anul.

Biroul Executiv al PC Hunedoara a fost completat de Marius Samfirişca şi Constantin Pârvu ca vicepreşedinţi, Sorin Tabacu în funcţia de secretar executiv, Sabina Tabacu pe postul de trezorier şi Dan Dumitran împreună cu Sorin Demeter ca simpli membri. Completările au fost necesare după ce mai mulţi membri ai PC ajunşi în posturi de consilier judeţean sau local au plecat la PNL (şapte la număr) ori s-au declarat independeţi (patru). „Dintre cei 29 de consilieri locali ai Partidului Conservator, 18 au ales să rămână în partid (…) Noua conducere îşi propune consolidarea organizaţiilor existente şi înfiinţarea de noi organizaţii în localităţile din judeţ unde lipsesc”, se arată într-un comunicat al PC Hunedoara. Mihai Mica este city-manager al Devei şi, din punct de vedere administrativ, face echipă cu Petre Mărginean încă de la instalarea acestuia din urmă ca primar. Laura Chinci, consilier în aparatul de specialitate al primarului Petre Mărginean, a fost şi ea numită prin vot ca preşedinte interimar al Organizaţiei locale Deva a PC.

Back to top button