glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Patru şoferi au picat, în week-end, testul “suflătorilor în etilotest”

Patru şoferi hunedoreni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de oamenii legii în timp ce conduceau autoturisme, pe şosele din judeţ, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Majoritatea dintre aceştia au plecat la drum după miezul nopţii, gândindu-se probabil că şi omul legii mai trebuie să doarmă şi nu li se poate întâmpla taman lor să se întâlnească cu vreun echipaj al rutieriştilor. Însă, de data aceasta, nu au “calculat” tocmai bine. Primul care a căzut în “plasa” poliţiştilor, în jurul orei 00:25, a fost un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Petroşani, care conducea un autoturism prin localitatea Certej, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg/l, alcool pur în aerul expirat. După aproximativ o oră, oamenii legii l-au depistat în trafic, în Piaţa Victoriei din Orăştie, pe Ilie C., de 54 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice. Supus testului “suflătorului în etilotest” bărbatul a “picat” cu brio, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 2:25, alt şofer “viteaz” a fost oprit în trafic de oamenii legii, pe DN 76, în comuna Luncoiu de Jos. Testat cu aparatul etilotest, bărbatul, în vârstă de 64 de ani, avea o alcoolemie de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Ceva mai “încrezător” că nu poate fi prins de oamenii legii a fost un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Bucureşci. Acesta a plecat “la plimbare” cu autoturismul, deşi consumase băuturi alcoolice, la ora 19:40, fiind depistat în trafic de către poliţişti, pe un drum public din comună. Alcoolemia indicată de aparatul etilotest a fost de 0,84 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Celor patru şoferi le-au fost prelevate probe biologice de sânge, iar pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Back to top button