Patru mineri au intrat în greva foamei din cauza întârzierii plăţilor compensatorii
Patru mineri disponibilizaţi din Valea Jiului au recurs la o formă extremă de protest de teamă că nu îşi vor primi a doua şi a treia tranşă de plăţi compensatorii. Foştii mineri au intrat în greva foamei începând de miercuri seara, iar noaptea trecută şi-au petrecut-o în frig, în faţa sediului Companiei Naţionale a Huilei.
Protestul minerilor a început miercuri după-amiază, când 50 de persoane care au părăsit sistemul la începutul lunii octombrie s-au strâns în faţa sediului CNH pentru a-şi cere banii ce urmează să-i primească. Conducerea companiei le-a transmis foştilor mineri că nu a primit subvenţia de la Guvern şi nu are banii necesari pentru plata celei de-a doua tranşe a plăţilor compensatorii.
Un miner a ajuns pe patul de spital
Patru dintre cei 50 de mineri au intrat miercuri seara în greva foamei, la scurt timp după ce au primit vestea că CNH nu are deocamdată bani pentru achitarea plăţilor compensatorii. “Conducerea CNH ne-a sfidat, ne simţim sfidaţi. Nu am cerut altceva decât ceea ce ni se cuvine, tranşa a doua. În momentul de faţă suntem hotărâţi să continuăm protestul şi nu vom renunţa până când ne primim banii. Noaptea trecută nu ne-a ajutat nimeni, doar cei de la poliţie şi jandarmerie mai treceau din când în când pe la noi să ne întrebe dacă mai trăim”, a declarat unul dintre protestatari, Sabin Firizoiu. Forma extremă de protest la care au apelat cei patru mineri a fost cât pe ce să-i fie fatală unuia dintre bărbaţi. Pe fondul temperaturilor scăzute şi din cauza lipsei de hrană, unul dintre mineri, în vârstă de 52 de ani, a leşinat. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat de urgenţă la spital unde i s-au administrat perfuzii. Bărbatul este în afara oricărui pericol, însă colegii săi “de suferinţă” sunt hotărâţi să-şi continue protestul.
Banii vin săptămâna viitoare
În sprijinul minerilor a venit atât prefectul Attila Dezsi, cât şi preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, care au purtat discuţii la nivelul Guvernului pentru a fi identificate fonduri pentru achitarea plăţilor compensatorii. “De ziua noastră naţională, românii trebuie să se gândească în primul rând la români. De 1 Decembrie, românii din Valea Jiului nu s-au putut bucura de Ziua Naţională din cauza nesiguranţei zilei de mâine. Problema din această zonă nu poate rămâne fără ecou. Este vorba despre un angrenaj fără de care sistemul naţional nu va putea funcţiona. În urma discuţiilor repetate care au continuat azi la Alba Iulia, premierul a înţeles necesitatea prioritizării acestei problematici extrem de delicate şi absolut vitale pentru Valea Jiului. Acesta este şi motivul pentru care reprezentanţii Guvernului caută cea mai bună soluţie pentru a preîntâmpina problemele sociale ce ar putea deriva dintr-un blocaj economic”, a precizat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor. Problematica minerilor va fi pusă în discuţie în şedinţa de astăzi a Guvernului, urmând ca la începutul săptămânii viitoare aceştia să-şi primească banii.






