Paste o mie de pliante distribuite. Campania de informare “Tu decizi! Votează legal!” continuă în Valea Jiului
Poliţiştii din Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Aninoasa au continuat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile nerespectării legislaţiei referitoare la procesul electoral.
Poliţiştii au distribuit cetăţenilor cu drept de vot peste 1.600 de pliante şi au postat, în locuri cu vizibilitate, afişe de promovare a campaniei. Campania “Tu decizi ! Votează legal!” va continua şi în cursul acestei săptămâni, activităţi similare urmând să fie desfăşurate în toate localităţile judeţului Hunedoara. Oamenii legii reamintesc atât alegătorilor, cât şi candidaţilor la alegerile electorale faptul că “este infracţiune, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, fapta celui care promite, oferă sau dă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop”.






