glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Participare peste aşteptări la ediţia inaugurală din „Trofeul pionilor” de la Haţeg

Aproape 50 de şahişti de toate vârstele s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute la Haţeg pentru un turneu open de şah rapid, „Trofeul pionilor”, aflat anul acesta la prima ediţie. Organizatori au fost Centrul de tineret Ortho Caffe Haţeg, care a asigurat locaţia concursului, şi Clubul de Şah Deva, care a contribuit cu materialele de joc şi cu arbitrajul.

Concursul a fost structurat în două turnee, Open A şi Open B. Openul A a fost deschis participanţilor indiferent de vârstă şi clasificare sportivă, în timp ce Openul B a fost destinat copiilor din clasele primare 1 – 4 nelegitimaţi la un club de şah. În ambele turnee s-au jucat câte cinci runde în sistem elveţian. S-au acordat şi premii separate pentru cei mai bine clasaţi la categoriile de vârstă U-8, U-10, U-12 şi U-20 de ani, precum şi la fete.

Delia Geaca şi Valer Pop au câştigat cele două turnee

La Openul B (care s-a jucat fără limită de timp) au participat 15 copii din Haţeg, Deva, Hunedoara şi Petroşani. Locuri pe podium au fost împărţite între mici şahişti din trei localităţi diferite. Astfel pe primul loc s-a situat Delia Geaca din Petroşani cu punctaj maxim, cinci victorii din tot atâtea runde. Ea a fost urmată în clasament pe locurile doi şi trei de Robert Angheloni din Haţeg şi David Foltuţ din Deva, ambii cu câte patru puncte, departajarea făcându-se la coeficientul Buchholz.

Openul A, la care au participat 32 de şahişti legitimaţi, s-a desfăşurat tot pe parcursul a cinci runde în sistem elveţian şi a avut timpul de joc de 15 minute/ jucător. Şi aici primele trei locuri au fost ocupate de şahişti de la trei cluburi diferite. Valer Pop, de la Clubul de Şah Deva, singurul candidat de maestru prezent în concurs, a câştigat toate cele cinci partide disputate şi implicit turneul. Pe locul 2 s-a clasat Radu Roncea de la Clubul de Şah Alba Iulia, iar pe 3 Florin Mureşan de la CS Mediator Giarmata Vii, cu câte patru puncte, şi aici diferenţa fiind dată de coeficientul Buchholz.

Au fost acordate şi premii pe categorii de vârstă şi la fete. Locul 1 la fete a fost adjudecat de Andreea Albescu de la CSM Jiul Petroşani (locul 12 în clasamentul general), la U-8 ani a câştigat Tudor Mihăescu-Duţă de la CŞ Deva (locul 18 la general), la U-10 ani Bogdan Duca (ACS Vados Arad, 11 la general), la U-12 ani Tudor Stănescu (CŞ Deva, loc 14 la general), iar la U-20 Denis Furtună (CŞ Deva, locul 13 la general în Openul A).

Premianţii au fost răsplătiţi de organizatori cu diplome şi medalii, primii trei clasaţi la Open A şi Open B primind şi câte o cupă. Toţi şahiştii prezenţi la această ediţie inaugurală a „Trofeului pionilor” au primit diplome de participare. Arbitrajul la „Trofeul pionilor” a fost asigurat în cele mai bune condiţii de Iuliu Hegedus şi Daniel Lungu, directorul turneului fiind Dorian Crăciun.

Back to top button