Parcurs imaculat. Hunedoara pune capăt unui tur fără înfrângere
FC Hunedoara a reuşit performanţa de a încheia un tur întreg fără înfrângere. Elevii lui Marius Opric au remizat în ultima deplasare a anului, 1-1, la Zalău şi iernează pe prima poziţie a clasamentului, la şapte puncte de ocupanta locului doi, CS Oşorhei.
Egalul obţinut în Sălaj este doar al doilea în această jumătate de campionat (după 3-3 cu Şoimii Pâncota) şi totodată primul pe teren străin şi vine după un joc în care Hunedoara putea câştiga, însă putea şi pierde la fel de bine.
Era loc şi de mai bine
Contrar faptului că au cel mai bun atac din serie, gazdele n-au reuşit să îi dea emoţii prea mari lui Anton Ilie, cel puţin în prima parte, când Hunedoara a condus, lejer, ostilităţile. Făgărăşanu a avut prima mare şansă de a sparge gheaţa, însă şutul său din careu a fost scos de către Chiş (8). N-a durat însă mult până când băieţii lui Opric şi-au reglat tirul, iar Nicula a reuşit al treilea său gol stagional, după ce a pus capul la centrarea excelentă venită din dreapta de la Robert Cristian (14). Sălăjenii n-au contat în ofensivă decât pe final, când Bode (33) şi Maior (44) n-au găsit ţinta de la 16 metri, astfel că hunedorenii au intrat, meritat, în avantaj, la pauză. Raportul forţelor s-a modificat însă total la reluare, când Sabou şi compania s-au aşezat confortabil în jumătatea Hunedoarei şi au presat continuu. Iar efortul lor a fost răsplătit, la mai puţin de un sfert de oră de la ieşirea de la cabine, după o fază bine-lucrată. ţiriac a scos la marginea careului din corner, Sabou a tras cu sete, Ilie a respins cu greu în faţă, iar Cornaci a reluat în plasă. Terenul s-a înclinat uşor spre buturile hunedorene, iar Stanciu, Maior, Lung, Sabou şi Bode, ultimul chiar cu o ocazie bună (65), au dat frisoane, în repetate rânduri, defensivei conduse de Ambruş şi Cuciula. Şi totuşi, Hunedoara a avut ultimul cuvânt de spus, aproape de final, când putea să îşi asigure al cincilea succes din tot atâtea posibile în deplasare. Făgărăşanu a ţâşnit pe stânga, a centrat cu exteriorul în faţa porţii, dar Nicula a ratat, de puţin, întâlnirea cu mingea şi tabela a rămas nemodificată până la ultimul fluier. Hunedoara bifează însă un tur imaculat, cu 10 victorii şi două remize şi aşteaptă liniştită primăvara şi implicit debutul noului an, unul în care promovarea este cuvântul de ordine.
Fac parte dintr-un grup select
Căderea cortinei peste prima parte a campionatului aduce şi o constatare fericită pentru FC Hunedoara. ,,Negru-albaştrii” se regăsesc într-un grup de patru formaţii care au izbutit să încheie 2012 fără nici o înfrângere în competiţiile în care sunt angrenate. Astfel, alături de Hunedoara, doar ACS Berceni (Liga a III-a, Seria a III-a), Minerul Motru (Seria a IV-a) şi ACS Poli (Liga a II-a, Seria a II-a) se mai pot lăuda cu o astfel de performanţă la nivelul primelor trei eşaloane din România!
FC Zalău 1 (0)
Chiş – Lung, Cosma, Cornaci, Gorga – Maior, Bode (Balint `92), Stanciu, ţiriac (Trip `57) – Sabou (cpt.) (Jula `87), Teglaş (Dumiter `70).
Antrenor: Marius Paşca
FC Hunedoara 1 (1)
A. Ilie – Dosan, Ambruş, Cuciula, Roiu – Găceanu – R. Cristian (Lintaru `79), Vajda (cpt.), Pepenar (Vişan `76), Făgărăşanu – Nicula (I. Radu `74).
Antrenor: Marius Opric
Au marcat: Cornaci (57) / Nicula (14)
Arbitru: Dan Dreve (Cluj-Napoca). Asistenţi: Cristian Lucaci (Baia Mare) şi Alin Botaş (Timişoara).
Stadion: ,,Municipal”. Spectatori: 200






