Parcările sud-coreene, o posibilă soluţie. Deva: Sistemul de parcări cu plată costă 420.000 de euro
Implementarea sistemului de parcări cu plată în municipiul Deva costă peste 420 de mii de euro, investiţie care s-ar putea amortiza în cinci ani, indiferent dacă aceasta va fi realizată din bugetul local sau parcările vor fi date în concesionare unei firme private contra unei redevenţe anuale. În localitate, firma de consultanţă care a realizat studiul de fundamentare pentru sistemul de parcări cu taxă a identificat 943 de locuri de parcare, pentru care proprietarii de maşini vor fi nevoiţi să plătească taxă.
Mai mulţi deveni şi consilieri locali s-au arătat nemulţumiţi de studiul de fundamentare care stă la baza implementării sistemului de parcare cu taxă. Dacă consilierii locali le-au sugerat consultanţilor că încă din titlul studiului încearcă să impună concesionarea acestui serviciu, prezentând chiar şi mai multe argumente pro concesionare, devenii au fost nemulţumiţi că unele zone locurile de parcare care ar putea fi folosite de turişti sunt destinate angajaţilor instituţiilor. Dacă legislativul local va aproba acest studiu şi realizarea sistemului de parcare cu taxă, pe marile bulevarde ale municipiului Deva şoferii nu vor mai putea staţiona sau opri fără să plătească, asta chiar dacă locurile de parcare sunt simple marcaje pe carosabil. Preţul unei ore de staţionare va fi un leu.
Parcări de tip bibliotecă
O posibilă soluţie pentru rezolvarea problemei lipsei locurilor de parcare ar putea fi un model sud-coreean. Parcările de tip bibliotecă ocupă un spaţiu restrâns şi „depozitează” maşinile pe verticală. Altfel spus, pe un spaţiu de două locuri de parcare pot fi garate de la patru la 16 autoturisme, pe verticală. Odată garată maşina, aceasta este preluată de un lift circular şi urcată la un alt nivel. În luna decembrie, primarul Petru Mărginean a declarat că acest model de parcări, implementat prima dată în Seul – Coreea de Sud, ar putea fi o soluţie mai bună şi mai puţin costisitoare decât parcările subterane.






