glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Parcare nouă în centrul Devei

Dimineaţa şi după-amiaza, cele două ganguri de lângă „Fisher’s” şi „Ceapa Roşie” vor fi extrem de circulate de către autoturisme. În spatele celor două localuri din Centrul Vechi al Devei va fi amenajată o parcare cu 152 de locuri. Funcţionarii Primăriei Deva vor fi obligaţi să o folosească. Prin această investiţie se doreşte decongestionarea Pieţei Unirii, zonă mai mereu blocată de autoturisme.

Investiţia se ridică la 876.000 de lei, bani din bugetul local, şi va fi făcută pe un teren de 4.200 de metri pătraţi, închiriat de la o persoană fizică în baza unei hotărâri a Consiliului Local, adoptată anul trecut. Contractul de închiriere a fost încheiat pe 25 de ani, iar contravaloarea chiriei este de 23.100 de euro pe an. Reprezentanţii Primăriei Deva speră ca această sumă să fie acoperită din încasările pe care le va realiza parcarea: „Aleile de acces vor fi cu asfalt, iar locurile de parcare vor fi cu dale. Parcarea va avea un sistem de ticketing modern, va fi iluminată cu stâlpi cu panouri solare şi va fi supravegheată video. Intrarea se va face prin gangul dintre «Fisher’s» şi «Ceapa Roşie», iar ieşirea prin gangul situat mai sus de «Ceapa Roşie». Tarifele se vor stabili printr-o hotărâre de Consiliu Local în perioada următoare. Va exista şi posibilitatea de a se face abonamente, variantă care va fi interesantă mai ales pentru angajaţii Primăriei Deva şi pentru cei ai altor instituţii din zonă”, spune directorul tehnic al Primăriei Deva, Mircea Davidescu. Parcarea va fi una de utilitate publică şi va avea şi un sistem de afişaj cu locurile libere din fiecare moment al zilei.

Parcare supra-etajată la spital

Primarul Devei, Mircia Muntean, declară că va încerca să-i determine pe toţi angajaţii Primăriei să folosească noua parcare, ce se speră a fi gata în cel mult 90 de zile: „Trebuie să lăsăm Piaţa Unirii la dispoziţia turiştilor şi a cetăţenilor care au treabă în zonă, nu să o ţinem blocată cel puţin opt ore pe zi cu maşini ale angajaţilor. După ce parcarea va fi gata, dacă vedeţi maşini de-ale angajaţilor Primăriei lăsate în Piaţa Unirii, chiar vă rog să ne sesizaţi”.

Muntean mai spune că următoarea „urgenţă” în materie de parcări va fi rezolvarea problemei din zona Spitalului Judeţean: „Acolo se impune o parcare supra-terană cu două niveluri. Spaţiul de la nivelul solului să fie lăsat la dispoziţia pacienţilor şi aparţinătorilor, iar spaţiul de la etaj să fie destinat exclusiv angajaţilor spitalului. Va fi o parcare construită pe structură de beton, cu 300 de locuri”.

O idee mai veche, încă departe de a fi realizată

Prezent la momentul începerii lucrărilor pentru noua parcare, primarul Devei a amintit de o idee mai veche a administraţiei reşedinţei de judeţ: „Cu opt ani în urmă, am dorit să avem o stradă nouă, care să unească strada Avram Iancu cu Piaţa Unirii. E vorba de o stradă lată de 7 metri în care, perpendicular, să apară încă alte două străduţe care să coboare spre zona Castello şi zona Camerei de Comerţ, astfel încât să putem pune în valoare şi terenurile de aici. Erau necesare câteva exproprieri, vreo două sau trei, suprafeţe nu mai mari de 600 – 700 de metri pătraţi. Sper să rezolvăm şi problema asta”. Reprezentanţii Primăriei susţin că parcarea la a cărei amenajare se începe lucrul zilele acestea nu va încurca planul apariţiei noilor străzi de care vorbeşte Mircia Muntean.

Back to top button