Până când ofițerul de stare civilă ne va despărți. Zeci de cupluri au divorțat la Primăria Deva. Dezlegarea le-a costat câteva sute de lei
Au spus DA în fața ofițerului de stare civilă și tot la el s-au întors pentru a dezlega ceea ce a unit. Este vorba despre cuplurile care au divorțat, pe cale amiabilă, la Primăria Deva, în cursul anului trecut. Totul, contra unei taxe de câteva sute de lei.
Peste 30 de cupluri devene au decis să pună capăt vieții de familie, anul trecut. Acestea au apelat la divorțul la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Deva fie din cauza rapidității soluționării cererii, fie din cauza costurilor mai mici decât la notar sau la avocat – în cazul instanței.
Potrivit șefului Biroului Stare Civilă Deva, Melinda Haiduc, soții care doresc să divorțeze și nu au copii pot alege varianta divorțului administrativ. În cazul partajului, însă, acesta tot în instanță se va face. Comparativ cu anul 2012 – când divorțul la Primăria Deva era gratuit – numărul cererilor de divorț a scăzut. Dacă în 2012 s-au finalizat 53 de divorțuri, anul trecut s-au înregistrat 36.
De la gratuit, la 600 de lei
Posibilitatea divorțului la primărie sau notariat a fost introdusă în anul 2011. Municipiul Deva a fost printre puținele din țară care nu au profitat de pe urma cuplurilor care au dorit să se despartă iar, până anul trecut, divorțul la primărie a fost gratuit. Din 2013 a fost introdusă o taxă de divorț, majorată la 1 ianuarie 2014 cu 20 de procente. Astfel, cei care aleg astăzi varianta divorțului administrativ vor scoate din buzunar 600 de lei.
Procedura de divorț presupune înregistrarea cererii, așteptarea 30 de zile – perioadă acordată de ofițerul de stare civilă pentru o eventuală împăcare a soților – emiterea actului administrativ în cazul menținerii cererii. Pentru a putea divorța pe cale administrativă trebuie ca ambii soți să dorească acest lucru și să nu aibă copii.
7 divorțuri au fost finalizate în acest an
Sute de căsătorii la Deva
În timp ce unele cupluri aleg să se despartă la Primăria Deva, altele aleg să-și unească destinele. În cursul anului trecut, la Deva au fost oficiate 426 de căsătorii civile. Anul acesta, 39 de cupluri devene au spus DA în fața ofițerului de stare civilă.






