Palesică, interlopul care a agresat o salvamontistă din Straja, arestat preventiv. Jandarmul montan care a asistat pasiv la agresiune, cercetat de Parchetul Militar Timișoara
Interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontist din Straja a fost, ieri, arestat preventiv pentru 30 de zile, de magistrații Judecătoriei Petroșani. Tot ieri, Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara a luat decizia de a sesiza Parchetul Militar Timișoara în cazul subofițerului care a asistat pasiv la agresiunea din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Sorin Constantin Palesică a fost reținut duminică, imediat după ce tânăra salvamontist a depus plângere împotriva sa. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02:30, Miruna Inel, salvator montan în cadrul formației Salvamont Lupeni, a fost bătută de un cunoscut interlop din Lupeni. Totul, sub ochii unui jandarm montan, subofițerul Sorin Moldovan, aflat în ziua lui liberă. Pe filmare se poate vedea cum fata leșină de la pumnii încasați, iar câteva secunde mai târziu este bătut și DJ Dinu, angajat al barului respectiv. În tot acest timp, jandarmul montan fumează și bea bere, aflându-se la aceeași masă cu agresorul. Tânăra agresată a fost transportată la Spitalul Municipal Lupeni și, ulterior, transferată la Spitalul de Urgență din Petroșani, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La locul incidentului au ajuns imediat jandarmii care l-au amendat pe agresor cu 1.000 de lei, după care l-au predat polițiștilor. În lipsa unei plângeri din partea fetei, polițiștii nu au putut să îl rețină sâmbătă pe agresor, dar ieri, după ce tânără a depus-o, au întocmit dosar penal pe numele lui Constantin Sorin Palesică. Duminică, acesta a fost reținut pentru 24 de ore de oamenii legii, iar ieri a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. „În data de 8 februarie 2016, Judecătoria Petroșani a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele agresorului din stațiunea Straja. Acesta va fi încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Tîrgu-Jiu”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Jandarmul va fi cercetat de Parchetul Militar
După incidentul din stațiunea Straja, conducerea IJJ Hunedoara a dispus constituirea unei comisii pentru efectuarea verificărilor cu privire la comportamentul subofițerului aflat în local la momentul incidentului, chiar dacă acesta era în timpul liber. Subofițerului i s-a reproșat că nu a intervenit imediat pentru aplanarea conflictului, după ce tânăra a fost lovită peste față de bărbatul din Lupeni. „În data de 7 februarie 2016, comisia desemnată din cadrul unităţii a finalizat verificările, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a sesizat Parchetul Militar Timişoara în vederea continuării cercetărilor în acest caz”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara. Jandarmul își va continua activitatea într-o altă structură a IJJ Hunedoara, până la finalizarea cercetărilor. Subofițerul are o vechime de peste 10 ani ca jandarm montan, iar în anul 2004 a participat la aplanarea unui scandal similar, în stațiunea Straja, atunci fiind rănit în zona gâtului cu un ciob de sticlă.






