glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Păduchi, râie și cazuri de boală diareică acută în școlile din județ

Aproximativ 200 de copii cu păduchi, doi cu râie și alți șapte cu boală diareică acută au depistat medicii din județul Hunedoara în urma triajului epidemiologic. Din aproximativ 38 de mii de elevi examinați, 336 au fost identificați cu boli infecțioase și parazitare.

În fiecare început de an şcolar sau de semestru, elevii hunedoreni sunt „supuşi” tradiţionalului triaj epidemiologic. Acest proces are loc pentru evitarea răspândirii bolilor infecţioase şi parazitare în colectivităţile şcolare. Astfel, la începutul acestui an școlar, medicii şcolari şi medicii de familie din zonele rurale au controlat copiii de boli transmisibile. Conform raportului întocmit de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, sute de elevi au fost depistați cu diverse boli infecțioase și parazitare, iar cele mai grave cazuri au fost de păduchi și râie. „Odată cu începerea noului an școlar medicii au desfășurat triajul epidemiologic. Din 60 de mii de copii înscriși în învățământul preuniversitar de stat din județul Hunedoara, au fost examinați 37.405 elevi. În urma controlului au fost identificate 336 de afecţiuni, din care 128 de angine (73 – Valea Jiului, 31 – Deva și 24 – Hunedoara), patru micoze în Deva și șapte cazuri de boală diareică acută (4 – Deva și 3 – Valea Jiului). Din păcate, și de această dată, medicii au descoperit cazuri de pediculoză (păduchi) și scabie (râie), majoritatea dintre acestea fiind în unitățile de învățământ din Valea Jiului. Un număr de 195 de elevi au fost identificați cu păduchi (78 – Valea Jiului, 49 – Deva, 39 – Hunedoara, 18 – Orăștie, 9 – Călan și 2 – Geoagiu) și doi cu râie (Valea Jiului). După recontrol nu au mai fost depistate boli infecţioase şi parazitare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău.

Cazurile de rujeolă sunt în creștere

Incidența cazurilor de rujeolă este în creștere. Dacă săptămâna trecută existau 14 copii cu această boală, acum, în județ, numărul copiilor cu rujeolă a ajuns la 19. În doar o săptămână, alți cinci copii au contactat virusul. „Într-adevăr, în decurs de o săptămână au mai fost depistați cinci copii cu rujeolă, în Brad și Lăpugiu. Numărul total al micuților diagnosticați cu această boală a ajuns la 19. Toți sunt nevaccinați, chiar dacă dozele de vaccin ROR (care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei) există în județ și au fost ridicate de medicii de familie în funcție de vârsta copiilor care au fost înscriși pe liste. Din păcate, oamenii nu conștientizează importanța vaccinării copiilor împotriva acestor boli și de multe ori se ajunge la cazuri mai grave. La Brad, spre exemplu, colegii mei au mers în mai-iunie și au bătut la ușile oamenilor pentru ca aceștia să își vaccineze copiii împotriva acestor boli, dar din păcate, demersul nostru a fost în zadar. Părinții nu au înțeles importanța vaccinării copiilor, motiv pentru care micuții s-au și îmbolnăvit”, a adăugat Cecilia Birău.

Back to top button