Pacienţii în stare gravă mor cu zile la poarta spitalului din Brad
Caz şocant la spitalul municipal din Brad. Un pacient în vârstă de 74 de ani, din satul Birtin comuna Vaţa de Jos, care a mers la secţia de urgenţă pentru că se simţea rău a fost plimbat de la un medic la altul, iar în cele din urmă “invitat” să-şi ia bagajul şi să plece acasă deoarece nu avea programare pentru internare de la medicul de familie.
Sănătatea şi chiar viaţa pacienţilor care apelează la serviciile unităţii medicale din Brad sunt la cheremul medicilor. A simţit-o pe pielea lui un bărbat de 74 de ani, căruia medicii i-au refuzat dreptul de a fi internat, cu toate că se afla într-o stare gravă, iar după ce a fost transportat de familie la o altă unitate medicală a fost spitalizat de urgenţă.
Pacientul, internat la urgenţă la Deva
Iosif G. din Birtin a fost dus, joia trecută, de soţia sa la secţia de urgenţă a spitalului din Brad. Pentru că se simţea rău, medicul de gardă a solicitat mai multe investigaţii de la medicii de specialitate şi a recomandat internarea pacientului deoarece acesta era decompensat cardio-respirator. Soţia pacientului s-a adresat medicilor Iulian Leu şi Marinela Trifan să-l interneze, însă ambii au refuzat categoric pe motiv că: “nu are programare pentru internare de la medicul de familie”. Reîntors la secţia de urgenţă, medicul de gardă i-a administrat un tratament, iar pacientul a fost nevoit să se întoarcă acasă. După incidentul de la spitalul din Brad, aparţinătorii pacientului l-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Deva – Secţia Pneumologie, iar medicii de aici nu au mai stat pe gânduri şi l-au internat de urgenţă, fiind necesar să îl reechilibreze cardio-respirator. În urma analizelor s-a constatat că pacientul avea o saturaţie a oxigenului din sânge de 70 de procente, în condiţiile în care parametri minimi sunt de 92 de procente.
“Dacă ştiam că e tatăl directoarei de la Mediu dădeam dispoziţie să-l interneze”
Contactat telefonic pentru a explica situaţia creată, managerul spitalului din Brad, Florin Jurca, a dat un răspuns halucinant. “Ştiu despre acest caz şi am discutat cu familia. M-am interesat şi la acel moment nu existau locuri în secţia de Interne, iar alţi cinci pacienţi erau spitalizaţi în altă secţie pentru că legea permite acest lucru. Pacientul venea frecvent la consultaţie, iar medicii nu au considerat că este o situaţie atât de gravă, i-au dat tratament şi i-au spus să revină cu trimitere de la medicul de familie. Dacă ştiam că e tatăl directoarei de la Mediu dădeam dispoziţie să-l interneze. Aştept să primesc reclamaţia şi apoi o să discut şi cu medicii şi vor fi sancţionaţi”, a spus managerul spitalului de la Brad, Florin Jurca.
“Tatăl meu s-a dus la spital în calitate de pacient. Faptul că eu sunt directoare la Agenţia de Mediu nu înseamnă că tatăl sau rudele mele trebuie să fie trataţi altfel. Am făcut o reclamaţie şi am solicitat sa primesc asigurarea că nu va mai fi nici un cetăţean bolnav pus în situaţii dificile şi expus la riscuri inutile de personalul medical indolent”, a spus fiica pacientului, directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaş.






