glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Orăştia e „campioana judeţeană intermediară” la fonduri UE pe locuitor

Municipalitatea din Orăștie are în derulare sau a semnat contracte din fonduri europene de peste 34 de milioane de euro. Suma atrasă din bani europeni per locuitor plasează Orăștia pe primul loc în topul administrațiilor locale din județ – peste 1.500 de euro.

Primăria Orăștie are 18 proiecte finanțate din fonduri europene semnate sau în curs de implementare. Cel mai recent contract a fost semnat săptămâna trecută și vizează realizarea Muzeului Civilizației Dacice din Orăștie și modernizarea a patru străzi care vor asigura accesul la viitorul obiectiv cultural și turistic. Valoarea investiției este de peste 24 milioane de lei.
Opt investiții din fonduri europene la Orăștie depășesc un milion de euro: reabilitarea şi modernizarea Casei de Cultură și transformarea acesteia în centru cultural multifuncţional (5,5 milioane de euro), restaurarea, consolidarea şi conservarea Cetății Orăştiei (4,7 milioane de euro), construirea de locuinţe sociale cu centru educaţional (3,5 milioane de euro), amenajarea de spaţii verzi publice cu acces nelimitat în zona “Stadionul Mecanica” (2,9 milioane de euro), reabilitarea termică a Spitalului Municipal (2,7 milioane de euro), reabilitarea termică a opt blocuri de pe străzile Pricazului, Nicolae Bălcescu, Gării, Eroilor, Mureșul și Armatei (2,2 milioane de euro), reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului “Nicolaus Olahus” (1,3 milioane de euro) și realizarea Muzeului Civilizaţiei Dacice și modernizarea străzilor de acces (5,1 milioane de euro).

Sume mari la o populație mai mică

La o valoare totală a contractelor semnate de 34,8 milioane de euro și o populație (după domiciliu) de 22.154 de locuitori (la 1 iulie 2018, potrivit Direcției Județene de Statistică), Primăria Orăștie a atras fonduri europene de peste 1.500 de euro / locuitor. Potrivit primarului Orăștiei, Ovidiu Bălan, suma atrasă din fonduri europene pe cap de locuitor este mai mare decât în alte municipii din județ, dar și decât în Cluj Napoca, Timișoara sau Arad. Este vorba despre media pe locuitor, nu despre valoarea investițiilor. Cluj-Napoca are semnate contracte din fonduri europene de aproape 115 milioane de euro, iar Timișoara, de peste 52 milioane de euro.
“Topul” întocmit de primarul Orăștiei plasează pe locul al doilea în județ municipiul Hunedoara (360 de euro sumă atrasă / locuitor, contracte de 26,3 milioane de euro), iar pe poziția a treia, Deva (200 de euro sumă atrasă / locuitor, contracte de 13,9 milioane de euro). Clasamentul definitiv va fi cunoscut însă abia în 2021 – 2022, după ce se evaluează toate proiectele depuse de fiecare primărie din judeţ pe actuala sesiune de finanţare europeană.

Back to top button