Oficial: peste 2.500 de copii din judeţ duc dorul părinţilor plecaţi peste hotare
1.978 de familii cu copii din judeţ trăiesc despărţite din cauza nevoii de a munci în străinătate, iar 2.606 copii suferă din cauza asta. Cel puţin acestea sunt cifrele oficiale aflate în evidenţa Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
Din numărul total al copiilor care duc dorul unuia sau al ambilor părinţi plecaţi la muncă peste hotare, doar 129 se află sub diferite măsuri de asistenţă şi protecţie oferite de către DGASPC Hunedoara. Restul se află în grija rudelor de până la gradul patru, fără să se considere că e nevoie de măsuri speciale de supervizare din partea autorităţilor. Cei mai mulţi dintre minorii aflaţi în această situaţie, 1.760, au un singur părinte plecat la muncă în străinătate. Aproape 400 sunt îngrijiţi de bunici sau mătuşi, pentru că ambii părinţi lipsesc din ţară. Sunt şi 455 de situaţii de familii mono-parentale în care părintele îşi vede copiii doar pe facebook şi comunică cu ei la telefon din ţări ca Anglia, Spania sau Italia.
Aproape toţi minorii au de suferit
Într-o „defalcare” pe zone geografice a fenomenului, Valea Jiului conduce. Aici sunt 1.264 de minori îngrijiţi de un singur părinte, sau de rude, în timp ce mama, tatăl, sau ambii părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare. Pe locul următor al tristului clasament se situează municipiul Hunedoara, cu 459, urmat de Deva cu 231 de cazuri. La Brad şi Orăştie sunt 114, respectiv 119 copii în această situaţie, conform evidenţelor DGASPC Hunedoara. Specialiştii instituţiei amintite spun că, în primul rând în rezultatele şcolare se observă lipsa controlului asupra copilului, generată de absenţa unuia sau a ambilor părinţi. Pe termen lung, lipsa afecţiunii părinţilor are toate şansele să producă efecte de natură psihologică sau comportamentală asupra copiilor, care ajung să se simtă abandonaţi, să aibă o scăzută stimă de sine, să intre în anturaje nepotrivite şi chiar să comită fapte antisociale. Tot specialiştii DGASPC spun că, din nefericire, sunt destul de rare situaţiile în care copiii lăsaţi acasă de părinţii care aleg să muncească în străinătate reuşesc să aibă o viaţă cât de cât normală.






