glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Obicei respectat. Gimnastele Cetăţii, în top, din nou, în Austria

Gimnastele de la CNS-CSŞ „Cetate” Deva au terminat în top şi la ediţia cu numărul 18 a „Alpen Adria Cup”, desfăşurată, la sfârşitul săptămânii trecute, la Klagenfurt, Austria. „Steluţele” de la poalele cetăţii au ocupat prima poziţie în clasamentul pe echipe şi au cucerit cinci medalii la cele trei categorii de vârstă ale întrecerii.

Ca şi la precedentele ediţii, gimnastele de la poalele cetăţii n-au ratat ocazia de a se afla în prim-plan şi au acaparat primul loc în competiţia pe echipe, cu un total 100,349 puncte, fiind urmate în clasament de cluburile Szombathely (Ungaria) şi WFT Viena (Austria). Şi asta graţie evoluţiilor Emanuelei Pârva (13.000 sărituri/12.150 paralele/10.300 bârnă/12.433 sol), Denisei Florea (12.567 sărituri/11.050 paralele/11.500 bârnă/12.367 sol) şi Alisiei Botnaru (13.333 sărituri/10.450 paralele/13.150 bârnă/13.733 sol).

Podiumul, o obişnuinţă

Devencele au rămas în top şi la întrecerile individuale. Astfel, la categoria sportivelor născute în 2001 şi 2002, gimnastele clubului devean au ocupat primele două locuri în competiţia de la individual compus prin Carmen Ghiciuc (51.183 de puncte) şi Olivia Cîmpean (49.067 puncte), în vreme ce Denisa Golgota (46.284 puncte) şi Andreea Ilaş (43.183 puncte) le-au copiat performanţa la categoria sportivelor născute în 2002 şi 2003. O medalie a venit şi la grupa celor mai mari, născute în 1998, 1999 şi 2000, acolo unde evoluţia Alisiei Botnaru a adus o medalie de argint. Sportivele Cetăţii au fost însoţite la Klagenfurt de Gina Gogean, Florin Cotuţiu şi Cristinel Micu (foto). Cinci cluburi din Austria, Ungaria şi România au luat startul la întrecerea din sudul Austriei, care din 1996 şi până acum, a avut ca invitaţi de onoare nume importante ale gimnasticii româneşti, începând cu Maria Olaru (1996 şi 2001), Lavinia Miloşovici (1999), Claudia Presecan (2000), Gina Gogean (2006, 2007, 2008) şi Oana Petrovschi (2006).

Competiţia de la Klagenfurt a pus capăt unui alt sezon prolific pentru gimnastica deveană. Sportivele legitimate la Colegiul Naţional Sportiv au strâns peste 30 de medalii la întrecerile naţionale şi internaţionale din acest an.

Back to top button