glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Oamenii legii „le-au predat” ștafeta elevilor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, poliţiştii hunedoreni au organizat luni, în colaborare cu Fundația „Terre des Hommes”, evenimentul „Ziua Ștafetei”.  Scopul acestei manifestări, care a avut loc la nivel naţional, sub coordonarea I.G.P.R., este acela de a încuraja adulții să predea ștafeta propriei profesii tinerilor interesați să o preia, ocazie cu care aceștia își descoperă adevărata vocație.

În judeţul Hunedoara, Poliţia Municipiului Orăştie şi Poliţia Municipiului Vulcan şi-au deschis porțile și, timp de o oră  (în intervalul orar 10.00 – 11.00), elevii au avut ocazia să cunoască o parte din tainele muncii de poliție, au vizitat diferite structuri operative şi au asistat la demonstraţii tactice ale poliţiştilor. „Activitatea poliţiştilor criminalişti a captat atenţia elevilor care pentru câteva momente şi-au imaginat că sunt la faţa locului unei spargeri şi au folosit ustensilele poliţieneşti pentru ridicarea urmelor şi identificarea amprentelor. La fel de interesant a fost şi echipajul radar prezentat de poliţiştii rutieri, elevii fiind încântaţi de cele văzute, apreciind că tehnica folosită este <aceeaşi cu ce au văzut în filmele poliţiste>”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Back to top button