O tânără hunedoreancă, printre premianţii Uniunii Arhitecţilor din România
O echipă de patru studenţi la arhitectură a reuşit să surclaseze zeci de specialişti în domeniu, în cadrul unui concurs organizat de Uniunea Arhitecţilor din România. Din echipa amintită face parte şi hunedoreanca Bianca Barabaş, iar concursul a fost organizat pentru desemnarea proiectului pe baza căruia să fie amenajat standul României la ediţia din acest an a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură „la Biennale di Venezia”, din Italia.
Deşi s-a clasat pe locul 2, proiectul Biancăi şi al colegilor ei poate fi considerat câştigătorul moral al competiţiei. Locul 1 a fost ocupat de proiectul întocmit de o echipă de arhitecţi care sunt (sau au fost până de curând) asociaţi într-o firmă cu preşedintele juriului care s-a ocupat de evaluarea totalului de 41 de proiecte depuse. Propunerea care a ocupat locul 1 are valoare, o recunosc şi „învinşii” de pe locul secund, însă iese din tema concursului (bătălia pe care fiecare ţară o duce în arhitectură) pentru că abordează o cu totul altă idee, ce a individului copleşit de societatea ultra-tehnologizată. Mai e şi problema etică, de care aminteam mai sus.
„Clasarea pe locul 2 este un rezultat pe care-l putem considera excelent, mai ales că trei dintre noi suntem încă studenţi, iar cea de-a parta componentă a echipei, a terminat Arhitectura, dar se află încă în faza stagiaturii. Cred că am fost singura echipă formată doar din studenţi şi un stagiar. Avem dreptul să contestăm rezultatul evaluării şi cred că o vom face. Una peste alta însă, acest loc 2 obţinut ne bucură pe toţi foarte mult, pentru că va reprezenta pentru fiecare membru al echipei o bună carte de vizită”, spune Bianca Barabaş (25 de ani), studentă în anul VI la Universtatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.
Certeze – studiu de caz
Echipa din care a făcut parte şi Bianca Barabaş şi-a propus să realizeze un proiect prin care România să arate la Veneţia efectele dezrădăcinării în arhitectură. Satul tradiţional românesc este cel mai afectat, iar cel mai cunoscut caz este cel de la Certeze, localitate în care există foarte multe case noi, de regulă supradimensionate, dar care nu sunt locuite, pentru că proprietarii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate. „Lângă casa veche, de lemn, sau de pământ, să vii să construieşti casă din betoane, cu elemente italieneşti, franţuzeşti sau renascentiste… e un fenomen foarte interesant, până la urmă. Pentru că acea casă reprezintă o victorie din mai multe puncte de vedere. O victorie socială, pentru că arată că şi-au depăşit condiţia, dar şi una politică, pentru că omul se revoltă împotriva normelor. Oamenii au fost dezrădăcinaţi de comunism, duşi la oraş să muncească, apoi n-au mai avut ce face acasă, la ţară, şi-au plecat în străinătate. De-acolo s-au întors cu bani pe care i-au investit în case mari, care nu respectă normele arhitecturii locale. E un efect de bumerang. Fenomenul nu e doar la noi, sau în Europa de Est, ci se petrece şi în Mexic, actori fiind mexicanii care muncesc, de regulă, în SUA”.
Proiectul celor patru, propus pentru standul României de la Expoziţia Internaţională de Arhitectură de la Veneţia cuprinde o cameră albă, care să „spună” obiectiv istoria României din comunism şi până astăzi, o cameră aurie (auriul semnificând opulenţa) care să arate cum s-a transformat în ultimii ani satul românesc ca urmare migraţiei forţei de muncă şi o cameră neagră, care urmăreşte poveştile „de pe front” ale celor care muncesc în străinătate. Proiectul se ajută foarte mult şi de documentarul „Mândrie şi beton”.
