O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei
Pasionații de astre cerești sunt invitați la finalul acestei săptămâni la un eveniment de amploare în Cetatea Devei. Este vorba despre o seară de astronomie în cadrul căreia se vor putea studia corpurile cerești prin telescop.
Sâmbătă, între orele 19:00 și 23:00, în Cetatea Devei vor fi amplasate șase telescoape performante, de mari dimensiuni, cu ajutorul cărora vizitatorii vor putea observa de aproape planetele Saturn, Jupiter, Marte, satelitul natural al planetei noastre, Luna, sau grupări de stele care gravitează în jurul galaxiei noastre. Acțiunea dorește să marcheze și echinocțiul de toamnă, care în anul 2018 are loc pe data de 23 septembrie, la ora 04:54, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă. Telescoapele vor fi oferite de Societatea Română pentru Astronomie Culturală din Timișoara și de Colegiul Național „Decebal” din Deva. Tot în cadrul evenimentului, membrii Cercului de Robotică de la Colegiul Național „Decebal” din Deva și prof. Sorin Stănculescu, precum și specialiștii de la Societatea Română pentru Astronomie Culturală din Timișoara vor susține lecții de astrofizică și astronomie pentru cei fascinați de astre și de această știință. Camera de artilerie din Cetatea Devei se va transforma timp de câteva ore într-un mic planetariu. De asemenea, între orele 20:30 și 21:30, pe Platforma Artilerie Vest din Cetate va avea loc o demonstrație airsoft pe timp de noapte. Membrii Asociației Decebal Airsoft Club din Deva vor aplica tactici de luptă în nocturnă: trasoare, lasere, fumigene. Muniția folosită – bile fosforescente, care se văd noaptea cu ajutorul unui echipament special. Turiștii se vor putea implica și ei în acest mic ,,război”. Echipamentul night-vison (dispozitiv pentru vedere pe timp de noapte) va putea fi folosit de toți cei pasionați de acest sport. Seara se va încheia cu un concert rock susținut de trupa Black Light din Deva, care va avea loc între orele 22:30-23:00, pe Platforma Artilerie Vest. Va fi un recital cu piese din repertoriul propriu dar și coveruri după piese consacrate.
Organizatorii au pregătit câteva surprize și pentru copii. Utilizarea telescoapelor, participarea la demonstrațiile de airsoft și la concertul de muzică rock din Cetatea Devei sunt gratuite. Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Devei va funcționa până la ora 23:00. Dacă condițiile meteo nu vor fi favorabile, evenimentul va fi reprogramat.






