O pălărie, o batistă înnodată şi o sticlă de insecticid, pentru politicienii care încalcă legea
Noua Republică continuă seria protestelor inedite în municipiul Deva. După ce la începutul săptămânii trecute reprezentanţii partidului Noua Republică au “cadorisit” partidele politice din Parlament cu constituţii şi lupe, vineri aceştia au organizat un protest “Jos pălăria!”. Punctul de întâlnire a fost sediul Prefecturii. Protestul a avut loc în timp ce parlamentarii votau în plen suspendarea preşedintelui Băsescu. Mesajul protestatarilor a fost un avertisment la adresa politicienilor: “Am dobândit libertatea. Să cucerim respectul”. Nici de această dată reprezentanţii Noua Republică nu au venit cu mâna goală la protest, ci cu un mic dar pentru politicieni: o pălărie ambalată într-o cutie de cadouri pe care era scris “Respect”, o batistă înnodată şi o sticlă de insecticid pentru “paraziţii guvernului”. “Oricum am întoarce-o, avem o clasă politică ce stă prost la exersarea respectului. Le vom dărui o pălărie. Stimaţi politicieni, primiţi această pălărie din partea noastră. Vă rugăm să faceţi exerciţiul de a o da din când în când jos în fata legii şi a cetăţenilor. Am dobândit libertatea. Să recucerim respectul. Avem politicieni jucători. Preşedinte jucător. Parlament jucător. Guvern jucător. Jucătorii buni performează. Fair play! Jucătorul bun respectă colegii de joc, adversarii, arbitrii. Noi avem jucători care cred că se câştigă umblând mereu la regulile jocului. Respectaţi legea! Respectaţi adversarii, arbitrii, tribuna! Vom spune atunci: <<Jos pălăria!>>”, a precizat coordonatorul Noua Republică, Andrei Rosetti.






