„O jucărie pentru fiecare”, în centrele de plasament
Zeci de copii din centrele de plasament din Hunedoara, Vulcan și Lupeni au primit de Ziua Internațională a Copilului sute de jucării în cadrul campaniei „O jucărie pentru fiecare”. Acțiunea a fost organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și a ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție.
Plecând de la premisa că fiecare copil are dreptul la bucurie şi să crească într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene au lansat campania „O jucărie pentru fiecare”, acţiune prin care au făcut un apel la bunăvoinţa şi generozitatea oamenilor pentru a le dărui jucării copiilor aflaţi în centre de plasament. Deoarece impactul campaniei a fost peste aşteptări, iar copiii din centrele de plasament din Brad, Orăştie, Haţeg, Hunedoara şi Deva s-au bucurat enorm de jucăriile primite, anul acesta Biblioteca Judeţeană a continuat demersul. Datorită bunăvoinței reprezentanților Bibliotecii Județene, zeci de copii cu nevoi speciale au beneficiat din nou de jucării, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. „Succesul de anul trecut al acestei acțiuni ne-a determinat să continuăm și anul acesta. Biblioteca Județeană a fost din nou ‹invadată› de jucării, pe care mai apoi, în data de 30 mai 2014, le-am dăruit copiilor din centrele de plasament din Hunedoara, Vulcan și Lupeni. Copiii le-au așteptat cu nerăbdare și s-au bucurat enorm. Oameni de toate vârstele, de toate profesiile, tineri și bătrâni, au venit spre noi cu entuziasm și generozitate, darurile lor provocând o mare bucurie în sufletele acelor copii. Valoarea acestor jucării nu este mare, valoarea afectivă, însă, a acțiunii noastre este foarte importantă și, an de an, vom merge spre acești copii pe care nu-i uităm nicio clipă”, a precizat managerul Bibliotecii Județene, Sebastian Bara.






