O companie chineză vrea să deschidă o fabrică de mobilă, la Deva
Primarul Devei, Florin Oancea, anunță ca sigură o investiție chineză în municipiu. O fabrică de mobilă, pe o suprafață de patru hectare, a companiei Uerom Furniture, care va începe producția în 2021.
Directorul general și acționarul majoritar al companiei chineze, Jiayong Zhang, a fost prezent luni, la Deva, și a semnat împreună cu primarul municipiului un Memorandum de Înțelegere între părți. Potrivit reprezentanților Primăriei Deva, compania a fost înființată în 2001, este specializată în dezvoltarea și producerea scaunelor de birou, a scaunelor de masaj, a mobilierului funcțional și a canapelelor, iar produsele sunt comercializate în peste 60 de țări. În fabrica de la Deva, se vor produce scaune de birou și canapele pentru piața europeană.
“Discuțiile și negocierile municipalității devene cu staff-ul responsabil de investiția companiei chineze au început în luna mai a anului 2018. Competitorul principal al municipiului Deva a fost municipiul Galați. Finalitatea eforturilor a fost materializarea lor într-un Memorandum de Înțelegere între părți, totul pentru a asigura condiţiile administrative adecvate pentru sprijinirea și implementarea cu succes a proiectului investițional UEROM FURNITURE CO., în scopul dezvoltării economiei locale a municipiului Deva”, a anunțat Primăria Deva.






