glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

O comisie secretoasă. Deva Gold, în atenția Senatului României

Exploatările miniere de la Certej sunt în atenția unei subcomisii a Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții a Senatului României. „Înaltele fețe” ale Senatului au descins la Certej și Deva unde au stat de vorbă, în mare secret, cu primarul, Petru Cîmpian, și cu funcționari cu atribuții în eliberarea unor avize și acte de proprietate printre care directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaș, și Prefectul Fabius Kiszely.

Subcomisia condusă de președintele Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții a Senatului României, Iancu Caracota, a descins în mare taină la Certej unde a stat de vorbă circa două ore, departe de ochii și urechile presei, cu primarul localității, Petru Cîmpian. Acesta a fost întrebat despre aspecte legate de retrocedarea terenurilor care au făcut obiectul tranzacțiilor între Deva Gold și persoane fizice din comuna Certej. De asemenea, membrii comisiei s-au arătat interesați de documente care au fost emise de administrația locală în favoarea firmei miniere. Petru Cîmpian a declarat că nu are emoții în ceea ce privește legalitatea actelor emise de Primăria Certej: „M-au întrebat despre diverse avize și autorizări emise de alte instituții. Le-am spus că nu sunt specialist în acest domeniu, că menirea noastră, la primărie, este să adunăm aceste avize eliberate de instituții specializate și pe baza lor să emitem autorizațiile de construcție, care pot fi apoi atacate în instanță de cineva interesat. Am atras atenția și asupra faptului că unul dintre membrii comisiei, senatorul Mihai Goțiu, a fost acum câțiva ani la mine în calitate de activist, și mă întreb acum cât de obiectiv poate să fie ca membru al acestei comisii”, a povestit edilul din Certej. Presa nu a fost lăsată să participe la discuții, iar membrii comisiei s-au abținut să facă declarații atât la Certej, cât și la sediul Prefecturii. Nici măcar directorul Deva Gold, societate direct vizată de ancheta comisiei senatoriale, nu a fost primit la discuții.
La sediul Prefecturii, comisia s-a arătat la fel de puțin transparentă. La insistențele presei, după intervenția Prefectului, Fabius Kiszely, jurnaliștii au fost primiți timp de câteva minute pentru poze și câteva cadre filmate cu membrii comisiei. Nici măcar Prefectul de Hunedoara nu a fost primit la discuții, acesta făcând totuși subiectul unor audieri referitoare la eliberarea de către instituția pe care o reprezintă a titlurilor de proprietate pentru terenurile din zona minieră. Subcomisia de anchetă a fost constituită la cererea unei organizații de mediu: „Mining Watch”, al cărui activist înverșunat este senatorul Mihai Goțiu, membru al comisiei.

Back to top button