glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Nuntă de aur pentru 52 de familii din Deva. Edilii deveni au premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie

Înţelegere, maturitate şi nu în ultimul rând dragoste. Cele trei ingrediente pentru o relaţie trainică şi totodată baza pentru o căsnicie perfectă. 52 de „veterani” ai mariajului şi-au sărbătorit ieri nunta de aur, la Casa Căsătoriilor din Deva.

Administraţia locală a municipiului Deva continuă tradiţia de a celebra cuplurile care în decursul acestui an şi-au celebrat nunta de aur. 50 de ani de căsnicie. Un adevărat record într-o lume în care divorţurile şi despărţirile s-au transformat în „sport naţional”.

Un exemplu pentru tinerii căsătoriţi

Senini şi zâmbitori, ţinându-se de mână. Aşa au păşit pragul Casei Căsătoriilor din Deva cei 104 de sărbătoriţi ai zilei. 52 de perechi care în urmă cu jumătate de secol au spus DA în faţa ofiţerului de stare civilă. Timpul nu i-a iertat, iar greutăţile vieţii şi-au lăsat urme adânci pe chipurile lor. Cu toate astea, perechile de aur sunt la fel de fericite ca în prima zi de căsnicie. Chiar şi acum… după 50 de ani. În semn de respect şi preţuire, edilii deveni i-au premiat ieri pe veteranii căsniciei. „Le doresc multă sănătate şi putere să treacă peste toate problemele inerente care vin în fiecare familie. Ei sunt acei oameni care, prin înţelepciune şi muncă, au adus o contribuţie municipiului Deva. Foarte puţine cupluri îşi mai menţin căsnicia de durată, iar aceşti oameni sunt un exemplu pentru toate familiile care nu au împlinit încă 50 de ani, sau sunt la început de drum. Aş vrea să premiem în fiecare an cât mai multe astfel de familii”, a precizat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Cuplurile de aur au primit din partea administraţiei locale câte un buchet de flori, o diplomă şi un premiu constând în bani. 

Back to top button