Numărul familiilor care doresc să adopte un copil este în creştere
Peste 20 de copii aflaţi în centrele din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi-au găsit în acest an o familie. Alţi 16 copii sunt încredinţaţi în vederea adopţiei unor familii “de probă”. Dintre aceştia cei mai mulţi copii au vârsta de până la trei ani.
Cu toate că numărul copiilor adoptaţi nu este mai mare decât în anii trecuţi, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului susţin că s-a înregistrat o creştere în ceea ce priveşte numărul familiilor care au solicitat certificatul cu sentinţă de procedură de adopţie. “Până la sfârşitul lunii noiembrie în judeţul Hunedoara, au fost finalizate 24 de adopţii, alţi 16 copii se află în etapa de încredinţare într-o familie în vederea adopţiei, deoarece această etapă durează minim trei luni, timp în care familia care doreşte să adopte cât şi copilul sunt monitorizaţi. Nu s-a înregistrat o creştere faţă de anul 2011 în ceea ce priveşte numărul de adopţii, în anul 2011 fiind adoptaţi un număr de 29 de copii. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte situaţia părinţilor ce doresc să înfieze un copil, anul acesta au fost eliberate un număr de 31 de atestate pentru familiile apte pentru adopţie. Alte opt familii se află în proces de evaluare pentru a obţine un certificat de adopţie”, susţine purtătoarea de cuvânt a DGASP Hunedoara, Ionela Lazăr. Părinţii care doresc să adopte preferă în general copii cu vârste de până în trei ani, astfel că din cei 24 de copii adoptaţi, 13 au vârsta de până în trei ani, trei copii au vârsta de până în cinci ani, alţi şapte copii au vârsta cuprinsă între cinci şi şapte ani, şi doar un copil adoptat are vârsta de peste şapte ani.
Noile reglementări din Legea Adopţiei, bune şi rele
Creşterea numărului de familii dornice de a adopta un copil este rezultatul atât a campaniilor de încurajare a adopţiilor, cât şi al noilor reglementări din Legea Adopţiei care au simplificat procedurile prin care trebuie să treacă o familie care vrea să adopte un copil. Pe de altă parte s-au înăsprit condiţiile în care un copil poate intra în procedura de adopţie. “Modificările la Legea Adopţiei, care au intrat în vigoare în luna aprilie a acestui an, au înlesnit pe de o parte condiţiile în care o familie poate fi declarată aptă pentru adopţie, acest fapt a încurajat familiile să ia în calcul opţiunea de a adopta un copil. În schimb, tot datorită noilor reglementări, a scăzut numărul copiilor care intră în procedura de adopţie, aceasta pentru că trebuie luat în calcul pe lângă consimţământul părinţilor şi cel al rudelor până la gradul patru. Acest fapt îngreunează procedura de deschiderea a adopţiei pentru un copil”, declară purtătoarea de cuvânt a DGASP, Ionela Lazăr.






