Numărul cererilor pentru atestatele de producător crește, eliberarea lor e anevoioasă
Din această lună, atestatele de producător şi carnetele de comercializare sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice care doresc să îşi desfacă legumele, fructele sau produsele zootehnice în pieţe. Până în acest moment au fost formulate în jur de 30 de astfel de cereri pentru eliberarea documentelor, doar că eliberarea lor durează mai mult decât s-ar fi preconizat.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Monna Voinescu, susține că procedura anevoioasă face ca eliberarea atestatelor și certificatelor să se desfășoare destul de încet. „Este o procedură mai greoaie, în ideea în care sunt mai multe acte de completat. Pentru a se elibera aceste documente, solicitanții trebuie să plătească două taxe de 25 de lei pentru fiecare document în parte. Cererile se depun către Registrul Agricol, iar de acolo se va face verificarea dosarului, o verificare în teren. Pentru ca procesul să fie corect și complet, mai e nevoie de o viză din partea reprezentantului unității asociative. De menționat că aceste documente nu se eliberează pe loc, fiind o procedură mai complexă. Producătorii își pot vinde în continuare marfa în piețe, atâta timp cât au asupra lor chitanțele ce dovedesc faptul că actele noi sunt în lucru”, spune Voinescu. Ţăranii din judeţul Hunedoara care comercializează produse în pieţele şi târgurile din judeţ trebuie să aibă neaparat atestat de producător, pentru că altfel riscă amenzi drastice. Sacţiunile contravenţionale pentru lipsa atestatului, a carnetului de comercializare şi a etichetelor sunt cuprinse între 200 şi 22.500 de lei. De asemenea, conform legii, cei care vând alte produse decât cele menţionate în carnet riscă amenzi cuprinse între 7.500 şi 15.000 de lei.






