Numărul adopţiilor finalizate scade de la un an la altul. DGASPC consideră că de vină sunt copiii care nu corespund profilului cerut de familiile adoptive
Le-au dat naştere şi apoi au reunţat la ei, de cele mai multe ori, fără remuşcări. Au fost luaţi în grija statului, într-un sistem care nu le oferă foarte multe şase spre un viitor strălucit. Alţii vor să scoată din acest sistem şi să-i ia sub apripa proprie.
Este vorba despre copiii părăsiţi de părinţi care au şanse la o nouă familie însă drumul spre aceasta se împiedică de o legislaţie dură şi o procedură greoaie pentru cei care doresc să-i adopte.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara îşi propune, printr-o strategie judeţeană, să încurajeze adopţia. „Încurajarea adopţiei naţionale reprezintă unul dintre obiectivele prezentei strategii prin care se acţionează în vederea găsirii unei soluţii permanente pentru copiii adoptabili – o familie care să corespundă nevoilor acestora”, scrie în Strategia Judeţeană a DGASPC Hunedoara 2014-2020.
Statistici negative
Datele statistice prezentate de DGASPC arată că, în ultimii ani, numărul adopţiilor finalizate a scăzut foarte mult. De vină, spun specialiştii, ar copiii care nu corespund profilului dorit de viitorii părinţi.
În anul 2011, au fist atestate “apte pentru adopţie” 35 de familii, faţă de 31 anul trecut. Procedura de adopţie a fost deschisă, în 2011, pentru 44 de copii, anul trecut numărul crescând la 77. Chiar şi aşa, adopţia a fost finlizată pentru doar 12 copii. “Cu toate că numărul deschiderilor procedurii de adopţie a crescut foarte mult în anul 2013 (s-au făcut deschideri pentru copiii a căror finalitate a planului individualizat de protecţie este adopţia), numărul copiilor adoptabili care corespund profilului dorit de familiile adoptatoare este mic, ceea ce duce şi la un număr mic de adopţii finalizate”, precizează reprezentanţii DGASPC Hunedoara.






